luni, 28 iunie 2010

Iarbă-n cer

ElZap

Asta ne mai lipsea!
După ce că toţi ne ameţesc, vii şi matale să ne pui paie-n cap şi iarbă pe blocuri. Multă minte îţi mai lipseşte.

Ştiu că la alţii se face, dar la ăia s-a terminat terenul arabil, aşa că ei n-au decât să însămâmţeze şi luna. La noi arabilu' ăla a rămas pârloagă de cum l-au împuşcat de Crăciun, pe ăl bătrân. La noi, prin pârloaga asta se hârjonesc vulpile cu iepurii de ţi-e mai mare dragul.

N-ar fi mai bine să semeni matale iarba prin canalele capitalei noastre dragi, ca să nu fie nevoit tineretul nostru subteran să ia aurolacul bietelor babe. Ele au nevoie să dea cu el pe burlanele tranziţei fără sfârşit.

Burlanele alea de le produce măreaţa noastră industrie, din care de douăzeci de ani se extrage fier vechi, după cum a vorbit prin prooroci ştim noi cine. Industria aia în care vor fi băgaţi banii luaţi de la FMI, după cum a cuvântat prezidentul nostru iubit.

Şi-apoi, dacă tot pui matale iarbă pe acoperişuri, nu s-ar zice că ai avea nevoie şi de nişte borduri, prin care să delimitezi parcelele? Bănuiesc că o să foloseşti mai multe soiuri de iarbă, şi o să ne pui şi nişte palmieri, pe care i-ai putea lua din Dracula Park, marca Agaton. Ce dacă bordurile se pun doar pe margini. Noi nu le putem pune peste tot? Parcă parcul nu e pe nicăieri?

Doctore, nu ar fi mai bine să cumperi şi nişte cai verzi pe care să-i pui pe pereţii primăriei, să te uiţi la ei cum cresc şi se fac herghelie? Taman când iarba aia o fi mare, scoţi caii la păscut. Doar nu ai de gând să laşi iarba să crească cât vrea muşchii ei, vorba lui Truţulescu?

Dacă creşte iarba aia mult de tot, n-o să ajungă să se întâlnească cu şoseaua aia suspendată?

Te-ai gândit cumva să pui şi niscaiva fasole pe blocuri? Poate ţi se face vrejul mare şi ajungi pe lună, precum Münchhausen.




Pe noi ne laşi pe aici.
Oricum suntem în aer.
Poate ţi se usucă vrejul când ajungi acolo.

6 comentarii:

  1. Dom' doctor are o obsesie,văd. Şosele suspendate. Grădini suspendate. Ar putea deschide o şcoală de levitaţie, în viitor.
    La prima vedere, e foarte mişto să faci un părculeţ pe bloc. Pui ierbişoară, copăcei în ghiveci, băncuţe... Iese locataru' de la 10 cu furtunu, în şlapi, udă grădina de sus, nu mai e invidios pe vecinu de la parter, care udă grădina de jos parcă ar fi a lui, parcă ar sta la curte, nu ca tot blocul, la bloc.
    La a doua vedere însă, e o complicaţie inutilă şi costisitoare care, la cum se vor face izolaţiile, va transforma apartamentele de la ultimul etaj în peşteri, cu pârâiaşe curgând pe lavabilul de pe pereţii dormitorului. Cu puţin noroc se formează stalactite.
    Tot deranjul ăsta, ca să nu se observe că se defrişează în continuare parcuri şi se construiesc spaţii comerciale în ele? Că în cartierele mărginaşe încă sunt străzi întregi necanalizate?
    Încep să cred că ridicolul clip publicitar pentru turism în Ro., cu peşti în copaci şi miliţieni călărind zebre, poate fi încet-încet transformat în realitate. Dar cui foloseşte?
    E, aici e aici! Dacă avem răspunsul ăsta, o să ştim şi unde sunt banii dumneanoastră.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa stiti de la mine ca cea mai mare furaciune se face cu florile. N-ati bagatara de seama cata verdeata baga la greu primariile, cu toata saracia asta , in orisice urbe cat de amarata?!
    Ca florile e mai greu sa le numeri, sa le evaluezi, se pot lesne ofili si-i musai sa pui altele. E mai misto decat sa plantezi borduri.

    RăspundețiȘtergere
  3. @renata

    Păi doctorul nu face decât să continue politica înţeleaptă a ultimilor douăzeci de ani.

    Adică tu le spui oamenilor orice, că ori te cred ori nu te cred timpul trece, alegerile se câştigă şi apoi Dumnezeu cu mila.

    Totuşi ideea lui are un skepsis.

    Conform:

    http://www.dictionar-online.ro/mitologic.php?id=CAMPIILE%20ELIZEE

    noi care am fost buni şi ascultători, jertfindu-ne pe altarul democraţiei, vom merge în ţinutul Câmpiilor Elizeene.

    (Să vezi ce hârjonelaă al dracului o să fie acolo. Şi ce cenacluri lierare, de o să ne invidieze Lucia, al cărui Ogrezeni o să pălească pe lângă locşorul nostru. Numai roiuri de albine, la care o să ne uităm ca proştii cum muncesc pentru noi. Numai faguri prin cămări. Numai ambrozie în urcioare de argint.)

    Şi ca să ne obişnuiască doctorul cu fericirea de după, tot omul va face o pregătire prelimnară. Cei de la ţară prin brusturii ce au rămas după dezmembrarea CAP-urilor, iar cei de la oraş...

    Păi ăştia trebuie să aibă şi ei un locşor al lor în natură, că parcurile după cum vezi se taie. Dintr-o vorbă în alta, de la admirarea florilor şi a ierbii, noi o să facem ţup jos pe asfalt.

    Gata! Am ajuns în Elzeenele pregătite de Băsescu, Constantinescu şi Iliescu. Fără să ne luăm măcar bilet de intrare.

    Acolo o să ne ţină o cuvântare patriotică Ceauşescu, sau Antonescu, că toţi se termină în ...escu.

    RăspundețiȘtergere
  4. @zazania

    Nu cred că ai dreptate. Aia a fost ieri, sau alaltăieri. De-atunci s-au făcut descoperiri.

    Se poate fura orice. De la biserica din sat în care dezvolatorii imobiliari o să facă un mall, mai ceva ca cel din Muzeul de Istorie al naţiei, pănă la tămâia pentru morţi cu care s-or căni să dea o altă aromă infernului lor puturăcios.

    Pa la noi prin Capitală, într-o dimineaţă cam pe la Crăciun, am aruncat o privire pe geam şi tot oraşul se umpluse de panseluţe firave.

    Până să-mi iau aparatul de pozat, s-a pornit un viscol şi un omăt de s-au ascuns panseluţele sub un covor de nea.

    Ţi-era mai mare dragul să vezi cum se scurg banii primăriilor pe apa sâmbetei.

    Dar asta a fost acum un an.

    RăspundețiȘtergere
  5. O, eu credeam că...
    http://www.youtube.com/watch?v=OAMuNfs89yE&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  6. @renata

    E prea aglomerat. Prea multă lume se plimbă de colo colo.

    RăspundețiȘtergere