Postări
ElZap
S-ar putea crede că am făcut o obsesie pentru aceste animale, dezgustătoare pentru mine, drăguţe pentru unii.
Departe de mine astfel de subiecte de interes.
Şi atunci?
Atunci, simplu.
Ele există, la fel cum exista Everestul pentru George Mallory.
Există şi îşi fac simţită prezenţa în existenţa mea. Dau năvală de este tot, încearcă să mă facă fericit cu anasâna, îmi inventează subiecte asupra cărora musai trebuie să meditez.
Mai ieri a fost arestat stăpânul celor trei D. Ar trebui să mă pregătesc în legătură cu subiectul. Dacă mă ia la întrebări cineva cu care intru în vorbă fără voia mea? Trec la scenarii. De zeci de ani viaţa mea este un fel de haină peticită cu scenarii. Parcă aş fi de la circ. Cumva chiar sunt.
Aşadar...
Ce-ar fi... dacă cei ce l-au aruncat la răcoare ar fi răspuns nevoilor exprimate public de nişte babe pudibonde, nemulţumite de faptul că Marda Ciutac are picioarele mai mişto ca ele? Nu prea merge. Ar sări ca arse alte babe care sunt nemulţumite de prestaţia Matroanei Pupezelor. Cu aia nu trebuie să fim pudibonzi? Aia de ce nu a fost săltată? Pe aia o puteau sălta cu pliciul.
Ce-ar fi... dacă vreun preacinstit Hap-sin, sau Moka-sin, sau cum l-o fi chemând, a băgat de seamă că cel ce urma să fie încătuşat are o avere acolo, şi aia îi face cu ochiul? Cam cum a fost cu averea teroristului. Asta ar merge, deşi averea nu era tocmai mare. Câteva zeci de milioane acolo, nu-i o avere mare în zilele noastre când tunurile se dau de la miliarde în sus, dar nici chiar aşa de mică, cât să nu fie folositoare unei rude sărace. Ar merge.
Ce-ar fi... dacă am purifica presa noastră, care seamănă pe alocuri cu o cocină? Ar fi perfect. Unii deontologi opinează că ăla micu' ar fi un fel de pericol public. De ce să fie el pericol? De ce să nu ne rămână nouă cinstea asta? Nu te pui la masă cu boierii, dacă abia ţi-ai lepădat opincile la barieră. Şi apoi imagienea asta cu deontologul ce retează capul balaurului şantajist dă bine. Cu Motorola e o altă mâncare de peşte. Rechinul o fi tot peşte? Ce te faci când te întrebi în legătură cu ziua de alaltăieri? Sau cu cea de acum trei luni? Atunci nu se şantaja? Atunci a fost noapte? Şi averea? Asta a fot coborâtă din ceruri cu hârzobul cu doar trei zile în urmă? Dar pădurea de viloaie de prost gust din jurul Bucureştiului, ale cui or fi? Ale mele? Toate sunt ale mele? Nu ştiam. Ştiam doar că ele sunt. Ca al conjugarea aia buclucaşă.
Ce-ar fi... dacă sacrificatul ar fi doar un exemplu de ce li s-ar putea întâmpla celor care nu-şi ţin gura? Nu că ar fi vorbit cine ştie ce. Parcă ar merge. Şi totuşi... Lumea bună este vaccinată, nu ca pe vremea aia de tristă amintire. Nu ajungi la lumea asta nici dacă arunci cu ouă. Şoricul s-a îngroşat cât poate fi folosit pe post de şorici antiglonţ. Când MaDama este huiduită, ea se bucură zicând că este aclamată.
Cred că ajung astea patru scenarii. Nici evangheliştii nu au fost mai mulţi. Mâine mă pot prezenta la orice adunare ad-hoc. Mă descurc eu cumva.
Şi cu ţara? Cu ţara ce ne facem?
Limacşii o vor conduce tot aşa? Între o vodcă şi o damă de pică, aceste creaturi se mai ocupă şi de condus?
Sigur că ţara nu merge. Ar merge mai bine fără ei, dar atunci ei ce rost ar avea pe lumea asta?
Cine ar mai disponibliza?
Cine ar mai tăia salariile şi pensiile?
Limacşii au auzit de Problema lui Josephus? Faină problemă. Nu o aduc aici ca să nu fiu acuzat de tendinţe matematicarde. Se spune că ăla era destul de deştept ca să ştie de unde trebui să înceapă măcelul, aşa ca să scape taman el.
S-ar putea crede că am făcut o obsesie pentru aceste animale, dezgustătoare pentru mine, drăguţe pentru unii.
Departe de mine astfel de subiecte de interes.
Şi atunci?
Atunci, simplu.
Ele există, la fel cum exista Everestul pentru George Mallory.
Există şi îşi fac simţită prezenţa în existenţa mea. Dau năvală de este tot, încearcă să mă facă fericit cu anasâna, îmi inventează subiecte asupra cărora musai trebuie să meditez.
Mai ieri a fost arestat stăpânul celor trei D. Ar trebui să mă pregătesc în legătură cu subiectul. Dacă mă ia la întrebări cineva cu care intru în vorbă fără voia mea? Trec la scenarii. De zeci de ani viaţa mea este un fel de haină peticită cu scenarii. Parcă aş fi de la circ. Cumva chiar sunt.
Aşadar...
Ce-ar fi... dacă cei ce l-au aruncat la răcoare ar fi răspuns nevoilor exprimate public de nişte babe pudibonde, nemulţumite de faptul că Marda Ciutac are picioarele mai mişto ca ele? Nu prea merge. Ar sări ca arse alte babe care sunt nemulţumite de prestaţia Matroanei Pupezelor. Cu aia nu trebuie să fim pudibonzi? Aia de ce nu a fost săltată? Pe aia o puteau sălta cu pliciul.
Ce-ar fi... dacă vreun preacinstit Hap-sin, sau Moka-sin, sau cum l-o fi chemând, a băgat de seamă că cel ce urma să fie încătuşat are o avere acolo, şi aia îi face cu ochiul? Cam cum a fost cu averea teroristului. Asta ar merge, deşi averea nu era tocmai mare. Câteva zeci de milioane acolo, nu-i o avere mare în zilele noastre când tunurile se dau de la miliarde în sus, dar nici chiar aşa de mică, cât să nu fie folositoare unei rude sărace. Ar merge.
Ce-ar fi... dacă am purifica presa noastră, care seamănă pe alocuri cu o cocină? Ar fi perfect. Unii deontologi opinează că ăla micu' ar fi un fel de pericol public. De ce să fie el pericol? De ce să nu ne rămână nouă cinstea asta? Nu te pui la masă cu boierii, dacă abia ţi-ai lepădat opincile la barieră. Şi apoi imagienea asta cu deontologul ce retează capul balaurului şantajist dă bine. Cu Motorola e o altă mâncare de peşte. Rechinul o fi tot peşte? Ce te faci când te întrebi în legătură cu ziua de alaltăieri? Sau cu cea de acum trei luni? Atunci nu se şantaja? Atunci a fost noapte? Şi averea? Asta a fot coborâtă din ceruri cu hârzobul cu doar trei zile în urmă? Dar pădurea de viloaie de prost gust din jurul Bucureştiului, ale cui or fi? Ale mele? Toate sunt ale mele? Nu ştiam. Ştiam doar că ele sunt. Ca al conjugarea aia buclucaşă.
Ce-ar fi... dacă sacrificatul ar fi doar un exemplu de ce li s-ar putea întâmpla celor care nu-şi ţin gura? Nu că ar fi vorbit cine ştie ce. Parcă ar merge. Şi totuşi... Lumea bună este vaccinată, nu ca pe vremea aia de tristă amintire. Nu ajungi la lumea asta nici dacă arunci cu ouă. Şoricul s-a îngroşat cât poate fi folosit pe post de şorici antiglonţ. Când MaDama este huiduită, ea se bucură zicând că este aclamată.
Cred că ajung astea patru scenarii. Nici evangheliştii nu au fost mai mulţi. Mâine mă pot prezenta la orice adunare ad-hoc. Mă descurc eu cumva.
Şi cu ţara? Cu ţara ce ne facem?
Limacşii o vor conduce tot aşa? Între o vodcă şi o damă de pică, aceste creaturi se mai ocupă şi de condus?
Sigur că ţara nu merge. Ar merge mai bine fără ei, dar atunci ei ce rost ar avea pe lumea asta?
Cine ar mai disponibliza?
Cine ar mai tăia salariile şi pensiile?
Limacşii au auzit de Problema lui Josephus? Faină problemă. Nu o aduc aici ca să nu fiu acuzat de tendinţe matematicarde. Se spune că ăla era destul de deştept ca să ştie de unde trebui să înceapă măcelul, aşa ca să scape taman el.
Bănuiesc că şi limacşii noştri ştiu.
Altfel nu se explică de ce au început marea casapniţă.
M-am oprit înainte de demonstraţia matematică.
RăspundețiȘtergereEnunţul e destul de sinistru.
Povestea Limacşilor merită continuată.
Una dintre variantele tale despre ce i se întâmplă domnului 3D o fi cea valabilă. Dar dacă mai sunt şi altele?
RăspundețiȘtergereO alta ar fi că, în timp ce noi chibzuim care o fi cea mai plauzibilă, ţara merge înainte, pe burtă, ca limacşii, spre prăpastie. Deja stă cu capul în jos, admirând hăul care se cască.
Posibil să fi alunecat mai mult decât periculos, din moment ce presarii au fost trecuţi la pericole şi atentatori la siguranţa naţională.
@renata
RăspundețiȘtergereTreaba cu presarii poate fi văzută și ca o luptă a rechinilor cu alți pești de pradă. Începe să nu fie loc pentru toată lumea la masa boierilor.