Arendaşul

ElZap

Că România nu mai are Domn nu-i niciun secret. România are un arendaş care se schimbă din când în când după cum e pofta Domnului ce veghează de la distanţă.

Este adevărat că supuşii Domnului mai latră din când în când, mai ales atunci când arendaşul e beat criţă şi visează cai verzi pe pereţi. E drept că şi Domnului îi place atunci când aude căţeii lătrând în Giurgiu. Simte el că arendaşul a pornit turmele de oi spre Înalta Poartă lăsând căţeii să latre la lună.

Treaba e că nici căţeii nu pot lătra aşa de capul lor. Dacă toată suflarea ar lătra după cum o taie capul s-ar duce dracului democraţia şi ar rămâne Domnul cu buzele umflate. Aşa se face că din când în când Domnul dă glas şi-i trimite pe căţei la locul lor. Atunci se aude glas de tunet care decretează:

"Acesta este arendaşul meu cel iubit, întru care am binevoit!"

Mucles! Peste moşia Domnului se aşterne tăcerea.

Doar câte o potaie surdă, care n-a auzit glasul Domnului, mai latră aiurea. Până la urmă o să priceapă şi ea că s-a schimbat partitura. O să fie însă prea târziu, căci Domnul o să-i retragă indemnizaţia pentru oase.