Neputând să te ajungă...

ElZap

Şi mâine iar va fi 15 iunie. Şi mâine iar se va aşterne tăcerea. Şi mâine va fi la fel cum a fost pe 15 ianuarie.

De fiecare dată când tăcerea asta asasină îmi sparge timpanele, nu pot să nu mă întreb: de unde izvorăşte atâta ură?

Ce idealuri atârnate de blidul în care se va aşeza un ciolan pe măsura violenţei lor verbale, îi mână pe ei în luptă?

Este drept că nu toţi contemporanii noştri urlă la lună. Unii tac. Tac, pentru că ştiu că şi tăcerea poate fi răsplătită. Tac pentru că ştiu că e periculos să te pui cu propagandiştii gângavi care din lipsă de minte declară că:

"Eminescu trebuie contestat şi demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gândire politică. Din acest punct de vedere, el este realmente nul."

Aşadar a început campania de demitizare. În războiul ăsta politologi de circumstanţă, scriitori fără operă sau cu una străvezie, critici literari angajaţi cu jumătate de normă îşi ascut săbiile de statuia celui pe care urmează să-l demitizeze.

Saltimbanci penibili ce nu pot fi întrecuţi decât de epoca ce-i aplaudă.

"Văd vise-ntrupate gonind după vise,
Pân' dau în morminte ce-așteaptă deschise,
Și nu știu gândirea-mi în ce să o stâng
Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng?"