Urzica

ElZap

Era pe vremuri o revistă cam naşpa. Se numea taman ca în titlu. Cei care nu şi-o mai amintesc pot s-o admire aici, iar cei care n-au cum să şi-o amintească pot să procedeze la fel.

De ce îmi vine acum să vorbesc taman de revista asta? Păi revista era o dovadă vie că în România acelor vremuri exista libertatea presei. Taman ca acuma.

Atunci aveai voie să-l "critici" pe vânzătorul de gaz lampant care mai te ciupea de-o eugenia. Nu aveai cum, şi nici nu a încercat vreodată cineva, să critice poporul frate de la răsărit că înghiţea trenurile cu petrol, cu grâu, cu uraniu şi cu orice vroia el.

Acum la fel. Poţi să-l critici pe cel ce dă cu bormaşina o gaură într-o ţeavă de petrol, dar nu trebuie să sufli o vorbă despre perimetrul petrolier de la Murzuk. Nu trebuie să fie supăraţi domnii, la fel cum pe vremuri nu trebuiau supăraţi tovarăşii.

În Urzica puteai să-l critici chiar şi pe contabilul de la G.A.C. metamorfozat în C.A.P. dar nici prin gând nu trebuia să-ţi treacă să-i critici pe tovarăşii mai mari ce făceau drumul la Moscova, pentru a duce peşcheşul şi a aduce ordinele.

Acum e cam la fel. Deosebirea e că vin domnii la noi ca să-şi ia peşcheşul. Domnii noştri nici nu suflă şi-l dau cu dragă inimă. E drept că le mai pică şi lor ceva acolo, cât să se lingă pe degete, că doar n-o fi foc.

În revista aia puteai să te legi de chiaburul care a mutat hatul vecinului, chiabur şi el dacă interesul general o cerea. De regiunile aduse plocon de tovarăşii părinţi ai actulalior domni, nu trebuia să te iei. Pentru a-şi întări poziţia ei au botezat-o pe una Regiunea Stalin.

Acum n-ai voie să spui nimic dacă domnii actuali, copii ai foştilor tovarăşi cu origine răsăriteană, se pun pe înfiinţat voievodate. Las' că ştiu domnii ce fac. Tot Trianonul trebuie dat de-a dura. Până acum suntem în grafic doar cu Iugoslavia şi cu Cehoslovacia. Aia de-i plângeau domnii de milă prin 68. Mai ştiţi cum stăteam cu urechea lipită de aparatele de radio care se auto-bruiau?

Ţin minte că pe-atunci se striga o lozincă cu "Stalin şi poporul rus". Cine nu stiga destul de tare amuţea. Pe veci. Şi acum strigăm. Ce strigăm nici nu contează. Strigăm ce ni se cere.

Totdeauna am fost un popor de oameni curajoşi. Am ştiut totdeauna pentru cine trebuie să strigăm şi ce trebuie să strigăm.

Lasă că nici alţii n-au fost mai breji. Cu pace să citim numele din revista de mai jos.

Sper că aţi descifrat numele autorului articolului din stânga paginii alăturate, iar pe cel al desenului lui tătucu nu mai e nevoie.