Demos, democraţie, demagogie

ElZap

Dacă-i ordin, atunci cu plăcere.

Cam asta-i filosofia omului rătăcit într-o tranziţie pe care nici dracu’ nu pricepe de unde vine şi unde merge şi mai ales de ce om fi avut noi nevoie de ea.

Că este ordin de la stăpânire să fie daţi afară o armată de oameni, nu-i nici un bai. Doar e ordin. Nu ştii că e criză? Criza e criză nu se discută. Nici măcar nu se comentează. Ce dacă, doar cu câteva luni, în urmă economia duduia de dolofană şi rumenă în obraji ce era? Toţi conducătorii noştri au că duduia, dar acum îşi asumă orbul găinilor. Cică atunci aveau albeaţă pe ochi, se băteau cu cărămida în piept că sunt bani, că de ce să nu se mărească salariile cu atâta la sută. Promulgam, ameninţam, demagogeam şi democrăţeam, că tot am învăţat şmecheria cu demos contra demos, sau că întoarcerea la popor ţine şi de cald li de foame. Demosul tace şi înghite, că altfel i se aruncă în obraz că e prost, că nu pricepe binefacerile avansatului în faţă, că aşa şi pe dincolo. De când mă ştiu, şi poate şi mai de demult, toţi cei ce ne-au condus ne asigurau că e bine să avansăm doar în faţă.

Că ne-a călcat cota unică de impozitare, nu e treaba demosului să discute astfel de probleme. Ce dacă în felul acesta ne prindem de toartă cu Kîrgîzstanul, cu Islanda, cu Republica Mauritius şi cu alte câteva ţări? Asta-i problemă? Nu se aude că e ordin? Vreţi ca tocmai noi să avem umflaţi lipsiţi de vlagă? Vreţi ca poziţia lor să fie subminată de fitecine? Ce-mi tot daţi în cap cu exemple, precum Statele Unite, sau ţările din vestul Europei? Astea sunt exemple? Vreţi să se supere ăla de pare că are gâtul pus în ghips?

Aud că vreo două milioane de concetăţeni de-ai mei şi-au făcut bagajele şi aşteaptă să părăsească vaporul numit România, că vapoarele României s-au volatilizat într-un Triunghi al Bermudelor de care nimeni nu vrea să se atingă. Noi o să fim prima ţară care o să avem guvernanţi fără guvernaţi. Un fel de paznici care nu păzesc nimic, păzesc nimicul, sau ţin de şase celor ce umbla cu ciorditul. Asta e problema de care trebuie să se ocupe demosul? S-a terminat tescovina la cârciumile din sate?

Şi-apoi să revenim la bani. Ochiul dracului cum s-ar spune, deşi mai că-mi vine să spun că dracul se plimbă printre noi cu toată ciurda lui de puradei, dacă mă gândesc la efectele colaterale nefaste pe care le are hârtia foşnitoare, sau mai nou banul electronic, asupra vieţii noastre. Bunăoară, să zicem că ai un plan măreţ, ce nu suferă amânare, un proiect a cărui rentabilitate nu poate fi pusă la îndoială, dar n-ai para chioară. Ce faci? Te împrumuţi de la cei ce au. Dar dacă n-ai nici un proiect? Te împrumuţi şi-atunci. Te împrumuţi pentru că e ordin, iar dacă e ordin atunci e cu plăcere. Cui foloseşte că te împrumuţi? Ţie în niciun caz. Demosul se întreabă, dă din umeri negăsind răspunsul şi acceptă hotărârea domnilor care le ştiu pe toate. Ăia ştiu cui folosesc împrumuturile, numai că nu ne spun. Nu ne pot spune. Asta-i treaba gloatei? Ea nu ştie că poate lua credite doar cu buletinul? Cumpără de toate. Cumpără lucruri de care are nevoi şi lucruri de care au alţii nevoie. Au nevoie să le vândă, că doar n-o să rămână cu marfa nevânduta.

Şi uite-aşa ajungem din groapă-n puţ. Unii fac gropi în care dăm noi. Dăm ca pietoni, dăm ca şoferi, dăm ca apucaţii. Nimeni nu întreabă de ce rămân gropiţele din asfalt neastupate cu lunile până se fac gropi şi apoi adevărate cratere. Nu întreabă pentru că oricine ştie că nu va primi răspuns. Primim compensaţii. Astea se plantează vecine cu gropile. Ştie unul să fabrice nişte dealuri peste care maşina trece de zici că eşti călare pe jucăriile alea ce se numeau măgăruşi? E perfect. Înhaţă contractul de la cine trebuie, dă şi el acolo o câtime şi se apucă de făcut obstacole. Nimeni nu întreabă de ce e nevoie sau cui folosesc dâmburile care sunt megieşe ci gropile.

Exemplele ar putea continua, de am ajunge să o întrecem pe Şeherezada, că la poveşti suntem buni. Unii le spun minciuni.

Unul ne spune că o să trăim bine, dacă îl lăsăm pe el să facă ce crede el. Nimeni n-are voie să-l întrebe de ce trăim prost.

Altul ne promite un Dracula Parc şi umblă ziua miaza-mare cu palmierul-n poale să ne dea cu umbra-n ochi. Parcul nu-i, banii nu-s, el s-a dat la fund, dar nimeni nu-l întreabă de sănătate.

Ş.A.M.D. … Ş.A.M.D. … Ş.A.M.D.

O întrebare aş avea şi eu acum în finalul acestei poveşti nefinalizate: când se dă drumul la întrebări?

Prima întrebare care ar trebui pusă ar fi: unde sunt ţepele? Că prea mulţi aşteaptă la rând, sau cum s-ar spune îşi aşteaptă rândul.