Inecuaţiile Minotaurului

ElZap

În zilele astea se face matematică în draci.







Matematică sau aritmetică… Ce contează? Se fac socoteli peste tot. Se fac adunări, scăderi, ba chiar şi înmulţiri: la televizor, la radio, la colţul străzii, cu sau fără muzică, dar mai ales în cabinete, restaurante şi alte locuri ferite de ochii prostimii. Se socoteşte cât şi cine dă, cât şi cine primeşte.

Se măsoară: lungimile bordurilor fărâmicioase; a autostrăzilor reale, imaginare sau complexe din care se vor mulge sume de bani negri; a centurilor pe care se vor planta palmierii însoţitori de suine grăsuţe cu maiou zdrenţuit, jegos şi atât; a altor autostrăzi suspendate precum grădinile Semiramidei; şi ale unora subterane ca labirintul legendarului rege Minos.

Pe astea din urmă, ca şi pe celelalte din trecutul apropiat sau mai îndepărtat nu le va vedea nimeni. Zadarnic croşetează Ariadna cea blondă firul deşirător pentru sărmanul Tezeu, că dintr-o încurcătură ca a noastră mai scapă nimic. Nimic. La noi s-a inventa gaura neagră, din care nici fotonii răzbat. Scapă doar cei sortiţi pentru gherlă. Ăştia se spune că au masă negativă, ca şi creşterea noastră economică cu care ne-au procopsit de când ne tot conduc.

Vine la rând înmulţirea şi împărţirea. Se înmulţeşte cu câştigul la metru liniar, metru pătrat sau cub, după caz, se împarte frăţeşte şi se calculează procente de câştiguri şi de pierderi. Totul ca la carte, chit că unii n-o au. Poate or fi având-o pe aia a lui Creangă. Punguţa cu doi bani, pe care i-au înmulţit gospodăreşte după regula de doi simplă, conform căreia cine fură azi un ou, mâine va fura un bou. Dac-ar fi rămas doar un bou mai treacă meargă, dar s-a făcut o cireadă cam mare. Şi cu toţii fură.

Se numără hoardele de participanţi la lălăieli publice şi private, mititeiii negri sau de orice altă culoare ce se vor mânca între ei, sau vor fi devoraţi în campanii electorale, steagurile şi fularele, fustiţele, căciuliţele, ba chiar şi bezelele, zâmbetele sau rânjetele ce vor fi aruncate pe la mega-întruniri. Nu mai vorbesc de consilierii de campanie, autohtoni sau de aiurea, care vor fi număraţi pe liste separate şi secrete, însoţite de state de plată la fel de secrete şi umflate ca cei pentru care ei vor lucra din greu.

Socotelile se fac ca la piaţă, în gura mare, cu ţipete şi urlete. Unii strigă cât cer, alţii strigă cât dau şi în fine unii nu ştiu de ce strigă, dar urlă cât îi ţine gura că aşa le-au trasat sarcină cel ce i-a adus cu autocarul. Cică frigăruile, mititei şi berea vor fi împărţite la final, proporţional cu numărul de decibeli scoşi pe gură.

Mă uit buimac la tot circul ăsta sonor şi mă întreb: eu unde mă regăsesc în această ecuaţie? Nicăieri. Pe ăştia îi doare fix în pix de mine şi mă tratează ca o banală şi insignifiantă necunoscută, într-o inecuaţie în care termenii principali, aşezaţi în stânga, dreapta sau la nord–nord-vestul semnului de inegalitate sunt veşnic EI. Ei, cei care se scriu veşnic cu aldine, ce devin pe zi ce trece tot mai aldine, ale căror guşi devin în fiecare an mai impunătoare, ei care circulă numai în limuzine luxoase pe şosele cu gropi din care scot gologani.

În timp ce mă hlizesc ca prostul la inecuaţia pe care ne-o pun pe tablă de câte ori doresc să fie aleşi, semnul acesta blestemat al inegalităţii se zgâieşte la mine tot mai obraznic, tot mai dispreţuitor, tot impertinent, tot mai plin de tupeu, desfăcându-şi larg unghiul obtuz al porceniei lui.

Deh, dacă Tezeu nu-l dovedeşte pe Minotaur, eu voi rămâne tot cu ochii beliţi şi peste un an şi de-a pururi.

Ce nu pricep eu este: unde a dispărut Tezeu?

N-avem ape minerale, n-avem gheaţă, nici hârtie,
N-avem varză de sarmale, dar avem Democraţie!
Bişniţarii şi primarii în aceeaşi berărie
Se tocmesc schimbând dolarii de când e Democraţie!
Lumea pare ca se-ntoarce, viaţa pare că reînvie,
E-o părere că se toarce firul de Democraţie.
Duritate-n exprimare, râs strident şi mârlănie,
S-a dus dracu-orice candoare, de când e Democraţie!
Doamne, ţine-mă cuminte, ia-mi lucirea de mânie,
Dintre cântec şi cuvinte vreau aici Democraţie.
Că sunt singur şi mă bate plânset vechi de Ciocârlie
Dintr-o parte-n altă parte, şi tac în Democraţie!
De ruşine si de frică pustnic vechi intră-n chilie
Care Doamne nu mai pică, de când e Democraţie
Dar decât aşa, Părinte, năclăit de pesimism,
Scoate-mă din necuvinte, dă-mă-n Totalitarism!