Tonomatul

ElZap

Mi s-a pus pata pe tine. De când te-am găbjit că te dai la plăcinte. Chiar aşa coane Manipulantule?




Păi, când te-am văzut prima şi întâiaşi dată pe sticlă mi-am pierdut uzul raţiuni, cum ar fi zis celebrul Rică Venturiano, şi el publicist ca şi matale. Ăsta e de-al nostru, om din popor, combate bine, mi-am zis. L-am găsit în sfârşit pe cel ce are grijă să nu mai mănânce nimeni din sudoarea bunioară a unuia ca mine şi ca dumneata, care suntem din popor; adică să şază numai poporul la masă, că el e stăpân.

Mă gândeam că de-acum o să avem şi noi un câine de pază al democraţiei, un dulău tânăr şi fioros, un adevărat Pitzbull cu privire ageră şi cu urechi ciulite, gata să sară la beregata tuturor celor ce dau târcoale de vreo douăzeci de ani la stâna asta fără stăpân, care se mai numeşte încă ţară, care se mai numeşte România.

Aseară se adunau norii negri deasupra antenelor, mai ales deasupra celei de-a doua, prevestind o furtună cu fulgere şi trăsnete. Şi cum să nu se nască furtună, când de la Romulus Zăroni până în zilele noastre nu şi-a permis nimeni să-şi bată joc în aşa hal de noi, ungând în înalte dregătorii oameni fără pic de carte, ba chiar cu un început de analfabetism cronic?

Să nu-mi spuneţi de academiciană, că ea măcar era dosită pe cât era posibil, şi nici nu ieşea să-şi pună poalele-n cap în văzul lumii, la oră de maximă audienţă. Am o vagă bănuială, deşi mâna-n foc n-aş băga-o, că ea mai pusese mâna pe câte o carte, şi nu era chiar atât de îngrămădită ca performerii noştri în aruncarea cărţii şi prinderea ciocanului. La Brussel nici prin cap nu-i trecea să meargă aşa de una singură.

Deschid şi eu cutia asta nenorocită şi nu-i vine să-mi cred ochilor şi urechilor. Pitzbulul nostru nu era decât un biet Caniche, parfumat şi cu fundiţă roz, zâmbăreţ şi afabil, curbat de spate şi de caracter, un fel de perete la care marea speranţă a politicii româneşti venise să bată mingea după pofta inimii.

Ce cotcodăceşte gingaşa noastră Brusseletă, la masă cu Tonomatul? Păi cotcodăceşte cam multe şi fără pic de logică, dar cu mult tupeu. În timpul ăsta nu aud nicio replică în măsură să-i taie elanul.

Aşadar asta este:

1.

Q: Vreau să terminăm cu intelectualii ăştia…

A: Eu vreau să ştiu de ce au avut ceva cu mine? Au avut ceva cu mine doar pentru că sunt fata lui tata… Ţi-am spus, nu doresc să jignesc pe nimeni, dar câteodată aceşti oameni au opinii individuale, nu se pot supune regulilor unui partid. Într-un partid trebuie să te supui majorităţii, chiar dacă ai o cu totul altă opinie trebuie să te supui majorităţii.

Comentariu:

Intelectualii n-au nimic cu matale şi asta din mai multe motive. În primul rând pentru că mulţimea din care faci parte este disjunctă de mulţimea intelectualilor. Nu cred că-ţi spune ceva noţiunea de mulţimi disjuncte, că ar fi mare minune să fi deschis o carte de matematică, când nu te-ai obosit nici cu cea de gramatică. În al doilea rând, intelectualii nu sunt nişte chivuţe gata să-şi pună-n cap poalele de câte ori se întâlnesc în târg cu cineva ştiu eu cum. Punct.

De la capăt. Intelectualii au prostul obicei de a nu se supune disciplinei niciunui partid. Până şi generalisimul Stalin le respecta această opţiune, şi îi lăsa în plata Domnului. Gândeşte-te la Kapiţa, la Antonov sau la Serghei Korolev, părintele erei spaţiale. Asta e menirea lor, a intelectualilor. Să se îndoiască tot timpul de certitudinile afişate în lozincile propagandei idioate.

Draga mea fetiţă, îţi poţi tu imagina un Galileo Galilei, supunându-se majorităţii care o ţinea pe-a ei că Pământul ăsta pe care calci matale ar fi nemişcat, adică ţeapăn ca un mort în păpuşoi?

Dacă n-ai avut timpul să citeşti, fiind prea ocupată cu campania ta electorală, află măcar acum că el nu s-a supus nici măcar Inchiziţiei, care oricum era mai deşteaptă decât o mie de fetiţe siliconate, şi i-a spus-o verde-n faţă: “Eppur si muove”. Pricepuşi maică vorba asta măreaţă? De la ea ni se trage ameţeala, că de-atunci Pământul, pe care stai şi matale,se învârte bezmetic fără să asculte, nici de partidul din care te-ai desprins, nici de independenţa de care faci caz, nici de Inchiziţie. Absolut de nimeni. El ascultă de Galileo Galilei. Dacă-l băgai pe Galileo în disciplina de partid, opreai Pământul din mişcarea lui cu cap, mai ceva decât a făcut-o Sulică Frânarul când s-a îmbătat criţă şi a oprit marfarul în mijlocul câmpului.

2.

Q:
Am văzut un clip cu tine care te duci cu barca de la Constanţa până la Rotterdam.

A: Facem lobby pur şi simplu. Ştii că în Parlamentul European totul se rezolvă prin lobby. Consider că totul e blocat politic. Una din ţări nu e de acord cu... Pur şi simplu iau poziţie şi pur şi simplu iau luări de cuvânt în Parlament. Mă va susţine şi grupul din care fac parte.

Comentariu:

Aşadar asta este. Iei poziţie. Eu cred că mai e ceva. Dacă rămânem la poziţie n-am făcut nimic. E ca şi cum aş spune că eu vreau să ajung pe Lună. Cum? Pur şi simplu mă urc pe vrejul de fasole. Ca baronul Münchhausen. Dacă faci la fel şi la Brussel, te lasă ăia suspendată de vrejul tău de fasole.

Ar mai fi multe de comentat, dar treaba asta ar fi trebui s-o facă domnul Tonomat la momentul potrivit.

Vă las să citiţi şi să judecaţi, sau să vă cruciţi. Cum vă lasă inima.



Video.