Suinii (2)

ElZap

Când e vorba de troacă, nici un Suin, oricât ar fi el de profesor nu se dă în lături. Se dă la.

Suinul nostru n-a moştenit nici măcar o singură genă de la nobila castă a dascălilor, care ţineau cu tot dinadinsul să-şi prelungească existenţa lor efemeră în amintirile ucenicilor. El nu e pătruns nici de obsesia de a sprijini “lumea şi vecia într-un număr”.

Pe acest rara avis, unii cunoscuţi îl mai salută cu reverenţă ridicându-şi pălăria, chiar dacă în urmă cu ceva ani i-a trântit la câte o corigenţă peste care nu puteau să treacă în ruptul capului. Doar unii.

Cei mai mulţi însă, ajunşi din coada urbei în fruntea ei, îl privesc cu dispreţul specific epocii pe care o traversăm. Poate că îşi dau coate privind costumul modest ce a început să se destrame pe alocuri. Poate afişează o milă ipocrită, pe undeva teatrală, când îl văd cum îşi drămuieşte cu grijă bănuţii, atunci când se hotărăşte să-şi cumpere de-ale gurii. Ar putea să-i arunce o bancnotă de o sută de euroi, aşa cum fac oamenii ce stau călare pe milioane şi pe situaţie, dar se gândeşte că ar strică o scenă ce merită să o savureze cu plăcerea pisicii ce-şi chinuie şoricelul înainte de a-l devora.

Pe vremuri, unele loaze ce făceau act de prezenţă pe la şcoală doar pentru a se întâlni cu alte loaze ca ele, îşi exersau umorul negru pe seama unor personalităţi precum Newton, Leibnitz ş.a. spunând că ar fi fost mai bine dacă aceştia ar fi fost stârpiţi din faşă. Deh, de unde să ştie nemernicii că reciproca era de asemenea adevărată, ba chiar folositoare lumii în care trăim.

Dintotdeauna prin şcoală era un loc pentru câte un Suin, fie că stătea la catedră fie că stătea în bancă. Doar nu degeaba şi-a răcit gura Zeller. Nu-i aşa coooleeega?

Numai că de atunci lucrurile s-au schimbat. RADICAL.

Acum Suin junior nu fură cu copiuţa. De la Suin senior a învăţat repede că economia de piaţă e permisivă. Trimite banul prin poştă şi tot prin poştă primeşte şi diploma, gata pusă în ramă. Contra unei sume modeste diploma îi poate fi trimisă şi prin curierat rapid, deşi el se grăbeşte încet. Curierul ar putea fi la o adică chiar individul ală pe care ar fi trebuit să-l întâlnească la şcoală. Măcar acum în al treisprezecelea ceas o să-l cunoască. Şcoala asta pe unde-o fi?

Şi totuşi… Treburile astea sunt mici mărunţişuri în măreaţa noastră economie de piaţă. Orice sărăntoc se poate pricopsi la o adică cu o hârtie pe care să scrie DIPLOMĂ. Sunt diplome pentru toate buzunarele.

Te întrebi la ce le poate folosi o diplomă ce are acoperire zero. Zero tăiat. Păi e utilă. E utilă pentru cel ce stă la un ghişeu, sau e un funcţionăraş minuscul pe undeva pe unde nimeni nu te întreabă ce învârte el pe-acolo, deşi de învârtit, învârte cam multe pentru pregătirea pe care o are.

De cealaltă parte a baricadei stau Marii Suini. Adevărate tipografii de diplome, pavoazează lenea şi incultura unor armate de incompetenţi ce ne vor ferici cu chipul lor isteţ de oaie creaţă.

Foştii elevi/eleve ajung la rândul lor profesori şi urcă, urcă. Acum cică ar vrea să se ocupe de masteranzii în integrarea europeană. Un cunoscut jurnalist rătăcit printre porcăriile Suinilor i-ar fi scris o caracterizare trăsnet.

“Vale adâncă între ţâţe, ruj întins cu şpaclu, poşetă scumpă, pantof cu toc, picior peste picior (dar numai până în zona în care nu se zăresc şunculiţele), ce mai, vedeta şi dinamita naţiunii!”

Pe lângă foncţia de lector la o universitate cu nume de domnitor moldav şi mare cărturar, şi-a luat jumătate de normă pentru a dădăci o altă odraslă, specialistă în modelling şi în deformarea prin inserţie de silicon a limbii române. Deocamdată a început doar cu buzele. Să vedem ce-o să iasă când ajunge la limbă. După succesurile care au prins în limbajul jurnalistic mai ceva ca manelele în lumea imundă a boschetarilor, nu m-aş mira să avem parte de o catastrofă.

Şi asta nu-i tot, ca să reproduc o frântura de reclamă din acelea ce zburdă vesele pe ecranele televizoarelor noastre. În fiecare orăşel, câte un Mare Suin îşi implantează câte o universitate, de am ajuns să terminăm toate numele de prestigiu ce au dat cândva strălucire culturii române. De aici se storc sume colosale, sub privirile tâmpe şi complice ale unor oameni politici, uneori şi ei produsul acestor instituţii. Oamenii ăştia ne vor reprezenta în Europa? Ei vor continua ce a început Nicolae Titulescu?

Când văd că răspunsul la această întrebare este foarte probabil DA, îmi vine să scuip o înjurătură cât un proiectil de obuzier. N-o fac, nu din pudibonderie, ci de teama că blindajul cu care este dotat obrazul celor vizaţi ar putea să reziste până şi unei lovituri de trăsnet.

Mă apucă groaza şi în capul meu gândurile o iau razna asemenea unui stol de vrăbii între care s-a aruncat un uliu.

Oare pentru băltoaca asta murdară să se fi luptat Spiru Haret?