vineri, 22 mai 2009

Turuieli

ElZap

Apăi ce-o fi aia turuitură şi la ce-o fi bună ea?

S-ar părea că turuiala ar fi o boală, adică un fel de limbariţă sau trăncăneală ajunsă în fază cronică, un fel de metastază a limbuţiei. Asta doar la prima vedere, că nici vorbitul într-una şi fără rost nu-i aşa cum crede lumea, vorba lui domn’ Matache. Fără rost o fi el, dar de cele mai multe ori e cu mult folos. E un adevărat leac, un adevărat elixir al supravieţuirii în jungla prostiei absolute.

Bunăoară, dacă ai terminat un liceu după formula patru din douăsprezece clase, adică patru ani dormiţi prin clasele de şcoală şi restul pe unde-ai apucat, de ţi-ai luat şi bacul de la distanţă cum se poartă mai nou, ce te faci? Te faci că plouă? Nici vorbă. Dai cu gura. Mulţi aud, dar puţini pricep în ziua de astăzi.

Fereşte-te însă să dai cu gura acolo unde se găsesc grămadă mulţi pricepuţi în domeniul în care vrei să arăţi că eşti strălucit. Nu uita niciodată să testezi terenul, că nu-i bine să-ţi rupi gâtul ca prostul.

Par egzamplu, dacă eşti la o întrunire cu multe fufe, poţi să te dai mare în ale matematicii. Toate o să dorească să le fii numitor comun. Poţi deriva în stânga şi-n dreapta fără frică, iar de pui ochii pe o integrală mai simplă, nu ezita să o rezolvi prin părţi. Nu uita însă, că o integrală poate fi categorisită fără supărare ca primitivă, mai ales dacă nu-i definită.

Cum scoţi cămaşa dacă vrei să te dai mare cunoscător în limbi străine? Regula e cam aceeaşi. Fii cu mare băgare de seamă însă, că de când cu chatul transfrontalier, păzirea bordurilor, sau supravegherea centurilor, multe o rup cumva cu limbile străine. Unele au şi cursuri de specializare prin cazinouri din alte ţări de soare pline, sau prin cine ştie ce localuri. Măsoară de şapte ori până tai odată, dacă nu vrei să-ţi rupi gâtul.

Ai văzut ce-a păţit ăla mic, îndesat şi monosilabic?



I-a ţinut lui ce i-a ţinut, a ţinut-o într-o turuială, de ziceai că el este prâsnelul perpetuu mobile, până ce a dat nas în nas cu unii ce ştiau s-o rupă pe englezeşte. Aici i s-a înfundat de-a binelea. Cât ai zice peşte, a încurcat gripa suină (porcească care va să zică) cu cea înaripată, şi engleza cu româna de era cât pe-aici să se stârnească un taifun de râsete LOL.

Şi ca să fie gafă "all inclusive", gafeurul duce mâna la căciulă şi şterge sonorul filmului de pe site-ul guvernului. Poftim de vezi!


Ce mă miră pe mine, este de ce a ţinut el musai să cotcodăcească pe englezeşte, când putea să spună exact acelaşi lucru pe româneşte, cum de fapt a şi făcut-o?

Să-i fi trecut lui prin cap că ar fi bine să adauge niscaiva expresii noi la limba lui Shakespeare? De adăugat n-a adăugat nimic, dar a călcat pe urmele precursorilor în ale gafelor, întărind proverbul cu Sitacuisses.

Dar înaltele şcoli de pe alte meleaguri ce păzesc? Să fie adevărat că a stat (degeaba?) multe luni prin străinătăţuri, nepricepând limba în care i se vorbea pe-acolo? Sau i s-or fi spus poveşti doar în limba română?

Sincer să fiu, mi-a plăcut mult când l-am văzut trăgând ca un actor la coasă. Chiar mă întreb şi eu odată cu poetul:


De ce m-aţi dus de lângă voi?
De ce m-aţi dus de-acasă?
Să fi rămas fecior de plug,
Să fi rămas la coasă...

Chiar, de ce?





2 comentarii:

  1. Delicios, textul!!!
    Ah, mi-ar fi placut sa-l fi scris eu!


    Domnul acesta, mic la stat si agramat, de o esenta aparte, mult mai nociva decat aceea din care e plamadit preacinstitul Vanghelie, face un rau malign (pleonasmul e intentionat), persistent, erodant, ireversibil.
    Nici nu stii ce sa admiri la el, mai cu inspaimantare: marsava obedienta, diabolica viteza cu care isi mitraliaza actiunile, vorbirile, reactiile, in asa fel incat sa nu putem percepe cat e de gaunos?

    ElZap, m-ai uns pe suflet!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu un individ particular ar supăra, ci tipul de om ce se naşte. In tipul ăsta uman s-ar putea întrupa sumedenie de indivizi.
    Păcat că lumea e anesteziată. Curajul de a face pe vitejii numai după ce un individ a părăsit puterea. Nu cred că e vorba de nonconformism, anarhism, sau altceva când îl tragi pe om de mânecă.

    RăspundețiȘtergere