Postări
ElZap
S-ar putea să-i plictisesc pe aceia, care matematicieni fiind, s-au jucat pe uliţele ştiinţei cu Gödel, Peano, Zermelo sau Fraenkel, deşi din câte mi-a fost dat să aud, matematicienii sunt primii care sunt păcăliţi în Piaţa Obor, atunci când îşi cumpără pătrunjel.
Aşadar, ce este aia o axiomă?
Să zicem că cineva de încredere ne spune că la piaţă 1 kg de struguri se schimbă pe 2 kg de mere, iar 1 kg de mere se schimbă pe 2 kg de cartofi. Aste două afirmaţii ar fi grosso-modo, un fel de axiome. De aceste adevăruri n-are voie nimeni să se atingă. Ele sunt un fel de adevăruri săpate în piatră, scrise de ştim noi cine, care nu trebuie supărat în nici un fel. Altfel ne pârlim o eternitate la flacăra Gheenei.
Câte lucruri folositore nu putem deduce din aceste afirmaţii banale! Bunăoară, am putea socoti că, mergând la piaţă cu 1 kg de struguri, am putea să-l schimbăm pe 4 kg de cartofi, că pe 3 kg de mere putem lua fix 6 kg de cartofi, ş.a.m.d.
Bun. Şi ce-i cu aceste socoteli stupide? Stupide dar absolut riguroase, şi mai ales de nepus la îndoială. Ele sunt adevărate ca lumina soarelui. Mai presus de orice însă, toate aceste adevăruri absolute, decurg din cel două axiome. Ele ar forma, ceea ce denumim îndeobşte o teorie.
Acum, riscând să mă prăjesc puţin la Gheena deducţiei, ce se întâmplă dacă totuşi omul acela de încredere m-a minţit? Doar sunt atâţia oameni care mint în ziua de azi. Au fost la fel de mulţi şi în alte vremi.
Toată teoria mea cu cele 6 kg de cartofi pe care le-aş putea cumpăra pe cele 3 kg de mere, ş.a.m.d., se transformă în haos, într-o culegere de afirmaţii care ar putea fi la fel de bine false pe cât de bine ar putea fi adevărate. De regulă se observă că cel mai adesea ele sunt nişte minciuni gogonate, de care nu noi suntem vinovaţi, ci cel ce a formulat axiomele.
Mă apucă groaza numai la gândul că o întreagă piramidă a cunoaşterii, înălţată de generaţii de savanţi, artişti, etc., ar putea să nu fie nimic altceva decât o găunoasă construcţie de minciuni.
Ce s-ar întâmpla cu toate versurile, cu toate tablourile atârnate prin muzeele lumii, şi cu nenumăratele statui cioplite de sculptori renumiţi, dacă am afla că împăratul, regele sau generalul căruia i-au fost închinate, nu a fost decât un bicisnic măcinat de vicii, care a nimerit unde nu-i era locul şi a avut norocul, asemenea croitoraşului din poveste, să fie bâzâit de nişte muşte obraznice? Şapte dintr-o lovitură! Scurt.
Ce s-ar întâmpla dacă am afla într-o zi, că pe vremuri au existat nişte piramide, mult mai înalte decât o mie de case sau haremuri, care absolut din întâmplare le cântă lumea de mii şi mii de ani?
Ce s-ar întâmpla dacă am afla că războaiele, în care oamenii au fost târâţi ca să-şi arate vitejia, zelul şi credinţa faţă de un ideal, nu au fost decât nişte trepte, pe care nişte parveniţi au ajuns până la coroană? Câte cărţi scrise de altfel cu talent şi trudă, ar ajunge bune de împachetat nimicuri?
Ce s-ar întâmpla dacă am afla că revoluţiile, revoltele, răscoalele, răzmeriţele, cu toate spontane, au fost îndelung pregătite de cine trebuie spre folosul lui şi al unei găşti de descreieraţi? Morţii cu morţii. Ei au fost figuranţii unui spectacol macabru, al cărui text a fost scris de un autor sinistru ce va rămâne veşnic anonim. Din voia lui.
Ce s-ar întâmpla dacă…
Ceea ce urmează acestor puncte puse în şir, poate completa oricine.
Nu vedeţi că…?
„Nu vedeţi ca râsul vostru e în fiii voştri plâns,
Ca-i de vina cum ca neamul Cain încă nu s-a stâns?”
S-ar putea să-i plictisesc pe aceia, care matematicieni fiind, s-au jucat pe uliţele ştiinţei cu Gödel, Peano, Zermelo sau Fraenkel, deşi din câte mi-a fost dat să aud, matematicienii sunt primii care sunt păcăliţi în Piaţa Obor, atunci când îşi cumpără pătrunjel.
Aşadar, ce este aia o axiomă?
Să zicem că cineva de încredere ne spune că la piaţă 1 kg de struguri se schimbă pe 2 kg de mere, iar 1 kg de mere se schimbă pe 2 kg de cartofi. Aste două afirmaţii ar fi grosso-modo, un fel de axiome. De aceste adevăruri n-are voie nimeni să se atingă. Ele sunt un fel de adevăruri săpate în piatră, scrise de ştim noi cine, care nu trebuie supărat în nici un fel. Altfel ne pârlim o eternitate la flacăra Gheenei.
Câte lucruri folositore nu putem deduce din aceste afirmaţii banale! Bunăoară, am putea socoti că, mergând la piaţă cu 1 kg de struguri, am putea să-l schimbăm pe 4 kg de cartofi, că pe 3 kg de mere putem lua fix 6 kg de cartofi, ş.a.m.d.
Bun. Şi ce-i cu aceste socoteli stupide? Stupide dar absolut riguroase, şi mai ales de nepus la îndoială. Ele sunt adevărate ca lumina soarelui. Mai presus de orice însă, toate aceste adevăruri absolute, decurg din cel două axiome. Ele ar forma, ceea ce denumim îndeobşte o teorie.
Acum, riscând să mă prăjesc puţin la Gheena deducţiei, ce se întâmplă dacă totuşi omul acela de încredere m-a minţit? Doar sunt atâţia oameni care mint în ziua de azi. Au fost la fel de mulţi şi în alte vremi.
Toată teoria mea cu cele 6 kg de cartofi pe care le-aş putea cumpăra pe cele 3 kg de mere, ş.a.m.d., se transformă în haos, într-o culegere de afirmaţii care ar putea fi la fel de bine false pe cât de bine ar putea fi adevărate. De regulă se observă că cel mai adesea ele sunt nişte minciuni gogonate, de care nu noi suntem vinovaţi, ci cel ce a formulat axiomele.
Mă apucă groaza numai la gândul că o întreagă piramidă a cunoaşterii, înălţată de generaţii de savanţi, artişti, etc., ar putea să nu fie nimic altceva decât o găunoasă construcţie de minciuni.
Ce s-ar întâmpla cu toate versurile, cu toate tablourile atârnate prin muzeele lumii, şi cu nenumăratele statui cioplite de sculptori renumiţi, dacă am afla că împăratul, regele sau generalul căruia i-au fost închinate, nu a fost decât un bicisnic măcinat de vicii, care a nimerit unde nu-i era locul şi a avut norocul, asemenea croitoraşului din poveste, să fie bâzâit de nişte muşte obraznice? Şapte dintr-o lovitură! Scurt.
Ce s-ar întâmpla dacă am afla într-o zi, că pe vremuri au existat nişte piramide, mult mai înalte decât o mie de case sau haremuri, care absolut din întâmplare le cântă lumea de mii şi mii de ani?
Ce s-ar întâmpla dacă am afla că războaiele, în care oamenii au fost târâţi ca să-şi arate vitejia, zelul şi credinţa faţă de un ideal, nu au fost decât nişte trepte, pe care nişte parveniţi au ajuns până la coroană? Câte cărţi scrise de altfel cu talent şi trudă, ar ajunge bune de împachetat nimicuri?
Ce s-ar întâmpla dacă am afla că revoluţiile, revoltele, răscoalele, răzmeriţele, cu toate spontane, au fost îndelung pregătite de cine trebuie spre folosul lui şi al unei găşti de descreieraţi? Morţii cu morţii. Ei au fost figuranţii unui spectacol macabru, al cărui text a fost scris de un autor sinistru ce va rămâne veşnic anonim. Din voia lui.
Ce s-ar întâmpla dacă…
Ceea ce urmează acestor puncte puse în şir, poate completa oricine.
Nu vedeţi că…?
„Nu vedeţi ca râsul vostru e în fiii voştri plâns,
Ca-i de vina cum ca neamul Cain încă nu s-a stâns?”
ElZap,
RăspundețiȘtergereperseverezi, diabolic şi stălucit, în a demonstra că un text scris pe înţelesul multora (unora), poate fi citit de fiecare, altfel. Aşa cum îi cade fiecărui individ mai potrivit.
Să te fi făcut doctor, era mai bine. Ai fi respectat, cred, cu sfinţenie, principiul care zice că "nu există boli, ci bolnavi".
Ai fi găsit algoritmul perfect după care, prescriind aceeaşi substanţă în aceeaşi posologie unui număr de bolnavi de boli diferite, ei s-ar fi ameliorat sau vindecat în aceeaşi bună măsură. Asta ar fi însemnat că ai descoperit un panaceu.
Nefiind doctor de boli, măcar eşti doctor de sensuri şi scrii texte panaceu.
Eu, de pildă, mă simt pe deplin satisfăcută şi am găsit răspuns la două întrebări care mă frământă de aseară, prin simpla lectură a "Axiomelor criminale".
N-o să divulg tema frământărilor mele fiindcă nu vreau să limitez, prin clarificare, provocarea din textul tău.
Insignifiantul meu text, nu este altceva decât o provocare.
RăspundețiȘtergereProvocarea la a ne îndoi de nenumăratele teorii care populează aproape toate domeniile cunoaşterii. E adevărat că ele nu se numesc totdeauna teorii.
Marea şi criminala manipulare, se fixează asemenea unei ciuperci otrăvitoare, pe un substrat valoros al fiinţei umane: puterea lui de a face deducţii corecte.
Injectând în acest substrat axiome false, dar cărora le atribuim valoare de adevăruri absolute, apodictice, sub pretextul că ne vin de la o autoritate pe care nu avem voie a o contrazice, ele (axiomele) transformă acest substrat într-o otravă.
A doua provocare, ţine de dreptul fiecăruia de a adăuga la cele câteva paragrafe de mai sus, propria lui experienţă de viaţă. Sunt sigur că fiecare din noi poate găsi, fără niciun efort, zeci de paragrafe care ar începe cu "Ce s-ar întâmpla dacă...". Indiscutabil, ele ar fi mult mai pline de conţinut şi mult mai precise.
Rămâne totuşi o întrebare fundamentală. Este mai bine să trăim cu o minciună frumoasă, sau este mai bine să descoperim un adevăr supărător?