Dolarul care mi-a lipsit

ElZap

Dacă aş fi avut un singur dolar la timpul potrivit…

Aşa sunt eu, visător… Visător, naiv, idealist şi pe deasupra fraier până în măduva oaselor. Cu naivitatea asta o să mor.

O să mor cinstit, sărac şi fraier. Cam cum mor toţi românii, şi nu mai ei. Cam aşa mor cea mai mare parte a locuitorilor celei de-a treia planete, dacă începem numărătoarea de la Soare. Dacă începem numărătoarea cu Mercur, vreau să zic, adică cu planeta aceea cu nume de zeu, mare meşter în ale comerţului şi în ale negustoriei.

Da’, ştiu că s-a învârtit aceste Mercur. De când îl cunoaşte Terra, mereu l-a văzut învârtindu-se. În jurul Soarelui, desigur, că el a intuit că acesta este locul cel mai călduţ din sistem. Veşnic cea de-a treia sora din sistem îl privea cu invidie, şi dorea să prindă clipa când îl va vedea cum se arde. Încă nu i-a sunat ceasul.

Şi negustorul Mercur s-a învârtit. Veşnic pe lângă Zeus şi niciodată fără folos. Se învârt şi omonimii lui de pe Terra. Unii zic că ăştia ar fi nişte negustori cinstiţi. A ieşit şi o vorbă, pe-aici pe la noi. Cică hoţul neprins e negustor cinstit. Treaba asta e doar pe jumătate dovedită. Dacă eşti un hoţ mic, un găinar acolo, un hoţ de buzunare, unul din aia de furau trei ştiuleţi de la CAP nu ai nicio şansă să ajungi negustor cinstit. Până să ajungi, te ajung ei pe tine.

Ca să ajungi negustor cinstit, via hoţie, trebuie să furi nene. Nu furi numai pentru tine. Furi şi pentru miliţian, şi pentru procuror şi pentru avocat, şi pentru judecător. Sistemul trebuie să funcţioneze. Ca să funcţioneze trebuie uns.

Iar m-am îndepărtat de subiect. Parcă n-aş locui pe Terra. Cei de pe Terra măcar păstrează o distanţă quasi-constantă faţă de Soare. Eu parcă aş locui pe o cometă. Una din aia de-l speria pe Topârceanu. Măcar aia a vrut să facă un mariaj cu bietul nostru glob de lut. N-a ţinut. Prea era murdar. Era atunci, cum e şi azi.

Deci, dacă aş fi avut…

Dacă aş fi avut un singur dolar…
Poate mi-aş fi cumpărat un bampor. Un bampor şi un bomfaier. Tot rimează cu fraier. Acum aveam o avere. Cu mânuţele astea l-aş fi făcut bucăţele, bucăţele. L-aş fi vândut ca fier vechi. În fiecare zi aş fi vândut câteva chintale de fier vechi. La cât e preţul fierului vechi, om mă făceam.

Poate nu-l vindeam chiar pe tot ca fier vechi. Puteam să-l vând şi ca fier nou. Poate cădeam la o înţelegere cinstită, negustorească cu KLAVENESS CHARTERING OSLO. Parcă alţii cum au căzut? Au căzut la înţelegere, că de căzut sunt slabe speranţe să mai cadă. La cât fier nou s-a valorificat mici nu-i de mirare.

Mă opream la un singur bampor. Oare puteam să mă opresc? Grea întrebare. Nici aia cu „a fi sau a nu fi” a lui Hamlet nu-i mai grea. Unii zic că prinţul Danemarcei, ar fi trebuit să înceapă cu „a lua sau a nu lua”.



Eu zic însă că cea mai grea întrebare e aia cu „a te opri sau a nu te opri”. Cum să te mai opreşti dacă te vede toată lumea? Şi-apoi, ochii văd inima cere. Cere inima, cere partidul, cere procuratura, cer toţi. În aste condiţii cum să te mai opreşti.

Şi dacă tot nu poţi să te opreşti, ajungi la apa Sâmbetei. Pe apa asta s-au dus toate. Spurcată apă. Păcat că are un nume aşa de luminos. Nume de sărbătoare, ar zice cei ce ştiu de ce. Pe vremuri, la unele popoare Sâmbăta era numele singurei zile care avea nume. Celelalte erau prea sărace ca să-şi permită luxul.

Mda. Şi uite unde vroiam să ajung.



Pe astea le-am găsit pe YouTube. Celelalte nu se ştie unde sunt.

Noroc că nimeni nu întreabă de ele.
De ce-ar întreba? Ca să fie la rândul lor întrebaţi?
Eu? Eu nu întreb. Eu bombănesc.

La fel cum bombăniţi toţi. Mă rog, aproape toţi.
Cei ce nu bombăne, sper să nu citească ce-am scris.

Noapte bună!
Şi mâine e o zi!