Lehamite în Olimp

ElZap


De atâtea ori mi-am dorit să ajung în Olimpul în care zeii îşi beau ambrozia, spre a se îmbăta cu nemurirea.





Ştiam că drumul până la tine, Mărite Zeus l-ai presărat cu oprelişti, ca nu cumva muritorii de rând să te poată măsura de aproape cu privirea lor veşnic în căutare de semne ale stingerii.






M-a cutremurat gândul când la capătul drumului, la doar un pas de tine, am dat peste semne ale unui început de pustiu, unde până şi falnicii copaci dau semne de îmbătrânire.





Nu credeam însă că voi sta atât de aproape de tine, încât să pot să-i dau un bobârnac unui rest de şuviţă, din coama odată mobilă ce se bălăbănea rebelă pe chelia ta.

Mă aşteptam să văd la tine, acea măreţie a nemuririi.

Iartă-mă însă Mărite Zeus, dar nu am putut să te privesc altfel ‚ decât ca pe un cărăbuş insignifiant ce-şi aşteaptă locul în insectarul istorie. Rictusul feţei, forţa un zâmbet de iască, care se scremea să producă ilaritate, debitând texte. în care până şi slovele sunt atât de cunoscute, încât şi-au tocit formele lor îmbârligate, de urechile celor care le mai ascultă.

Pe zi ce trece eşti din ce în ce mai mărunt. Aşezat la masă între doi zei, păreai un biet pigmeu între nişte titani, un zelot răstignit în batjocură între umerele lor. Ameninţările tale de a-i exila în Tartar, le aprindeau în priviri un licăr ce dispreţ. Te priveam cu atenţie şi îmi aminteam de perele acelea zemoase, ce devin din ce în ce mai mici şi mai zbârcite, pe măsură ce se apropie de statutul lor de pere afumate.

Până şi claunilor tăi, chemaţi anume pentru a râde de glumiţele tale, li se schimonoseşte pe buze rânjetul acela plătit. Se vede treaba, că ei şi vor schimba locul, de îndată ce corăbiile în care tu ai plămădit năluciri cu sirene blonde, se vor scufunda.

Sunt sigur că atunci, sirenele îţi vor întoarce spatele, înotând spre alte tărâmuri, lăsând să se vadă acea lume pe care veşnic ai lăsat-o în coadă de peşte.