ElZap
Despre un câine aş vrea să vă povestesc acum. De fapt, aş vrea să vă vorbesc despre un soi cu totul aparte de câine. Un câine care nu merită titlul de prieten al omului.
Să nu credeţi cumva că sunt dintre aceia ce fac alergie la vederea oricărui căţel. Am pe undeva pe la ţară un amic canin, cu care mă înţeleg mai bine decât cu foştii mei colegi de clasă.
Ce om cumsecade e căţelul ăsta! Rareori mi-a fost dat să întâlnesc oameni mai cumsecade ca el.
Zilele trecute l-am înălţat la gradul de colonel, peste armata de cotcodăcitoare din curte, şi asta numai pentru că m-a scăpat de vizitele nedorite ale dihorilor care secerau în fiecare zi şi în fiecare noapte sărmanele zburătoare. Când îl recompensez cu de-ale gurii, în ochii lui sclipeşte o luminiţă ce nu seamănă nicidecum cu uitatul chiorâş al unor balaoacheşi, care cu un ochi privesc la pomana pe care le-o întinzi şi cu celălalt la buzunarul, prin care văd suta de lei mai ceva decât un aparat Roentgen.
Câinele pe care nu-l pot suporta deloc este de fapt o javră ordinară.
Niciodată nu mi-a fost de folos în vreun fel, dar nici altcuiva nu i-a fost folosit cumva, dovadă că nu-l suferă nimeni. În loc să-şi facă slujba de paznic al casei, el este primul care se înhăitează cu toţi puchinoşii de pe uliţele satului, ba chiar şi cu hămesiţii din satele vecine.
Ceea ce mă scârbeşte cel mai mult la acest patruped, este felul în care se poartă la vederea ciolanului de forma unei ştampile de vot, sau după caz a boţului de mămăligă rămasă de la masa de seară.
Este de-a dreptul respingător, să-l vezi cum îşi lasă balele pe mâinile mele. Şi ca şi cum asta n-ar fi de ajuns, ca un convingător bonus, uneori se ridică pe picioarele dindărăt şi-mi aplică o pată mucilaginoasă de bale, fix pe figură, de ai zice că ne cunoaştem de când lumea şi am fi stat toată vara împreună la crâşma din sat.
În balele astea de consistenţa flegmei, desluşesc tot felul de fraze, despre faptele bune pe care el le-ar fi dorit să le facă, dar n-a avut până acum prilejul, dar pe care cu siguranţă le va face după ce va înşfăca ciolanul, despre necazurile bătrânilor, a pensionarilor şi a văduvelor din curtea cărora fura el găini.
Când îl văd cum se gudură şi cum îşi deversează partitura schelălăitoare scrisă de nu ştiu cine, aş zice că nemernicul s-a născut fix pentru a mă sluji pe mine şi nu mă lasă inima să-l las nemâncat, aşa că bag în el mâncare ca într-un porc.
Măcar de-aş rămâne numai cu atâta pagubă. Nici vorbă însă. După ce a apucat ciolanul, după ce a ascuns în fundul curţii un munte de bunătăţi, javra devine arţăgoasă, mârâie, îmi face reproşuri cum că eu aş fi cam leneş, se repede să mă muşte. Javra nu mai e o javră ordinară. Javra este deja un şef. Ca javră şef, mă fură fără pic de ruşine.
Ce mai, m-am săturat de javra asta ordinară! Unde oi fi pus oare toroipanul? Ăla ce are forma unei ştampile de vot.
Despre un câine aş vrea să vă povestesc acum. De fapt, aş vrea să vă vorbesc despre un soi cu totul aparte de câine. Un câine care nu merită titlul de prieten al omului.
Să nu credeţi cumva că sunt dintre aceia ce fac alergie la vederea oricărui căţel. Am pe undeva pe la ţară un amic canin, cu care mă înţeleg mai bine decât cu foştii mei colegi de clasă.
Ce om cumsecade e căţelul ăsta! Rareori mi-a fost dat să întâlnesc oameni mai cumsecade ca el.
Zilele trecute l-am înălţat la gradul de colonel, peste armata de cotcodăcitoare din curte, şi asta numai pentru că m-a scăpat de vizitele nedorite ale dihorilor care secerau în fiecare zi şi în fiecare noapte sărmanele zburătoare. Când îl recompensez cu de-ale gurii, în ochii lui sclipeşte o luminiţă ce nu seamănă nicidecum cu uitatul chiorâş al unor balaoacheşi, care cu un ochi privesc la pomana pe care le-o întinzi şi cu celălalt la buzunarul, prin care văd suta de lei mai ceva decât un aparat Roentgen.
Câinele pe care nu-l pot suporta deloc este de fapt o javră ordinară.
Niciodată nu mi-a fost de folos în vreun fel, dar nici altcuiva nu i-a fost folosit cumva, dovadă că nu-l suferă nimeni. În loc să-şi facă slujba de paznic al casei, el este primul care se înhăitează cu toţi puchinoşii de pe uliţele satului, ba chiar şi cu hămesiţii din satele vecine.
Ceea ce mă scârbeşte cel mai mult la acest patruped, este felul în care se poartă la vederea ciolanului de forma unei ştampile de vot, sau după caz a boţului de mămăligă rămasă de la masa de seară.
Este de-a dreptul respingător, să-l vezi cum îşi lasă balele pe mâinile mele. Şi ca şi cum asta n-ar fi de ajuns, ca un convingător bonus, uneori se ridică pe picioarele dindărăt şi-mi aplică o pată mucilaginoasă de bale, fix pe figură, de ai zice că ne cunoaştem de când lumea şi am fi stat toată vara împreună la crâşma din sat.
În balele astea de consistenţa flegmei, desluşesc tot felul de fraze, despre faptele bune pe care el le-ar fi dorit să le facă, dar n-a avut până acum prilejul, dar pe care cu siguranţă le va face după ce va înşfăca ciolanul, despre necazurile bătrânilor, a pensionarilor şi a văduvelor din curtea cărora fura el găini.
Când îl văd cum se gudură şi cum îşi deversează partitura schelălăitoare scrisă de nu ştiu cine, aş zice că nemernicul s-a născut fix pentru a mă sluji pe mine şi nu mă lasă inima să-l las nemâncat, aşa că bag în el mâncare ca într-un porc.
Măcar de-aş rămâne numai cu atâta pagubă. Nici vorbă însă. După ce a apucat ciolanul, după ce a ascuns în fundul curţii un munte de bunătăţi, javra devine arţăgoasă, mârâie, îmi face reproşuri cum că eu aş fi cam leneş, se repede să mă muşte. Javra nu mai e o javră ordinară. Javra este deja un şef. Ca javră şef, mă fură fără pic de ruşine.
Ce mai, m-am săturat de javra asta ordinară! Unde oi fi pus oare toroipanul? Ăla ce are forma unei ştampile de vot.
Excelent, ElZap!
RăspundețiȘtergereTe-a supărat rău, şi pe tine, circul ăsta!
Nu circul în sine e supărător, ci premisa lui: care e un postulat (cred că aşa-i zice) - că toţi, fără osebire, suntem proşti. Ductibili de nas, minţibili, ameţibili, prostibili...
Mă uitam cu disperare... la ce crezi?
După ce declarase Blaga că de ţigările de contrabandă n-o să se mai ocupe poliţia de frontieră şi grănicerii, ci Garda Financiară, ca şi cum noi, nomal de proşti, nu ne punem problema că Garda verifică documente, nu prezenţa fizică a mărfii, a apărut şi Sfântul Geoană, să se dea drept Sfântul Gheorghe, virgin şi neînsurat cu doamna Geoană care gestionează relaţii de-astea discrete, cu MSD, SKB şi alte mici concerne medicamentoase...
Iartă-mă, dar sunt fixată pe problemă.
De la insulină mi se trage. :))
Astăzi tema principală a circului vizează un subiect predilect:
RăspundețiȘtergere"cât de rău o duceţi voi care mâine veţi băga hârtiuţa aia în urnă şi ce mult bine aş putea face eu pentru voi."
Mâine subiectul ăsta se va schimba în:
"Ce mi se cuvine mie din votul pe care l-am furat de la cetăţean."
Cetăţeanul va fi uitat, până la următoarele alegeri. Până atunci el va fi o sublimă necunoscută, a unei ecuaţii în care semnul de egalitate nu este permis.
Nimeni nu va mai fi egal cu ei, până la următoarele alegeri.
ElZap,
RăspundețiȘtergeream citit azi nişte comentairii pe forumuri de ziaer care "m-au asigurat" că Mulţii nu realizează că sunt folosiţi, mai rău decât hârtia igienică.
Multiplică gândul "ăştia, măcar ne-au dat un kil de ulei" cu procentul din populaţie care se uită CU GROAZĂ la cât costă un kil de ulei şi-o să vezi că votul nu e măsluit la urnă, ci cu luni înainte.Se înlocuieşte azi regatul dat pe un cal cu "binele afacerilor mele în prezent-trecut-viitor", cu un kil de ulei.
Numai că mulţimea nu e avertizată în ce constă schimbul.
Mulţimea n-are altă vină, decât cel mult că nu se informează asupra consecinţelor votului.
RăspundețiȘtergereÎn vechiul testament, asta ar echivala cu pierderea dreptului de întâi născut de catre Esau, în favoarea lui Iacob.
În rest, ce să facă bietul cetăţean? Decât să rămână şi cu votul luat şi fără kilul de ulei, mai bine aceptă trocul: vot contra un kil de ulei.
Oricum, în apropierea urnei sunt cei ce veghează cu atenţie ca să nu se dea kilul de ulei pe degeaba. Ei sunt oameni de încredere.
La ţară, dacă cineva mişcă în front, fără acordul tartorelui local, este un om terminat. Tartorele ăsta face legea pe plan local.
Ce să facă biata văduvă de la ţară, ştiind că dacă nu-i iese din urnă tartorul, ea rămâne muritoare de foame fix de a doua zi.
Securitatea dinainte de 89, era mic copil pe lângă tartorii ăştia. Oamenii merg la urnă ca la abator.
După ce tartorul ia votul, el dă cel mult o tescovină, dar le ia oamenilor păşunea, pădurea, şi chiar pământul pe care oricum nu-l pot lucra.
Veeezi?
RăspundețiȘtergereZice Roxana că azi era ziua internaţională a animalelor. Şi ştii că ea nu se înşeală niciodată. :)
O fi!
RăspundețiȘtergereŞi eu m-am repezit să-i laud pisicile.
Oare o fi şi ziua căluţilor?
Eu cred că a citit! Ea sau Mihai al patrulea.