Bale

ElZap

Despre un câine aş vrea să vă povestesc acum. De fapt, aş vrea să vă vorbesc despre un soi cu totul aparte de câine. Un câine care nu merită titlul de prieten al omului.

Să nu credeţi cumva că sunt dintre aceia ce fac alergie la vederea oricărui căţel. Am pe undeva pe la ţară un amic canin, cu care mă înţeleg mai bine decât cu foştii mei colegi de clasă.

Ce om cumsecade e căţelul ăsta! Rareori mi-a fost dat să întâlnesc oameni mai cumsecade ca el.

Zilele trecute l-am înălţat la gradul de colonel, peste armata de cotcodăcitoare din curte, şi asta numai pentru că m-a scăpat de vizitele nedorite ale dihorilor care secerau în fiecare zi şi în fiecare noapte sărmanele zburătoare. Când îl recompensez cu de-ale gurii, în ochii lui sclipeşte o luminiţă ce nu seamănă nicidecum cu uitatul chiorâş al unor balaoacheşi, care cu un ochi privesc la pomana pe care le-o întinzi şi cu celălalt la buzunarul, prin care văd suta de lei mai ceva decât un aparat Roentgen.

Câinele pe care nu-l pot suporta deloc este de fapt o javră ordinară.

Niciodată nu mi-a fost de folos în vreun fel, dar nici altcuiva nu i-a fost folosit cumva, dovadă că nu-l suferă nimeni. În loc să-şi facă slujba de paznic al casei, el este primul care se înhăitează cu toţi puchinoşii de pe uliţele satului, ba chiar şi cu hămesiţii din satele vecine.

Ceea ce mă scârbeşte cel mai mult la acest patruped, este felul în care se poartă la vederea ciolanului de forma unei ştampile de vot, sau după caz a boţului de mămăligă rămasă de la masa de seară.

Este de-a dreptul respingător, să-l vezi cum îşi lasă balele pe mâinile mele. Şi ca şi cum asta n-ar fi de ajuns, ca un convingător bonus, uneori se ridică pe picioarele dindărăt şi-mi aplică o pată mucilaginoasă de bale, fix pe figură, de ai zice că ne cunoaştem de când lumea şi am fi stat toată vara împreună la crâşma din sat.

În balele astea de consistenţa flegmei, desluşesc tot felul de fraze, despre faptele bune pe care el le-ar fi dorit să le facă, dar n-a avut până acum prilejul, dar pe care cu siguranţă le va face după ce va înşfăca ciolanul, despre necazurile bătrânilor, a pensionarilor şi a văduvelor din curtea cărora fura el găini.

Când îl văd cum se gudură şi cum îşi deversează partitura schelălăitoare scrisă de nu ştiu cine, aş zice că nemernicul s-a născut fix pentru a mă sluji pe mine şi nu mă lasă inima să-l las nemâncat, aşa că bag în el mâncare ca într-un porc.

Măcar de-aş rămâne numai cu atâta pagubă. Nici vorbă însă. După ce a apucat ciolanul, după ce a ascuns în fundul curţii un munte de bunătăţi, javra devine arţăgoasă, mârâie, îmi face reproşuri cum că eu aş fi cam leneş, se repede să mă muşte. Javra nu mai e o javră ordinară. Javra este deja un şef. Ca javră şef, mă fură fără pic de ruşine.

Ce mai, m-am săturat de javra asta ordinară! Unde oi fi pus oare toroipanul? Ăla ce are forma unei ştampile de vot.