sâmbătă, 10 octombrie 2009

Pisica Dosia

ElZap


Ce ţi-e şi cu blogurile astea.

Ţi-ai făcut un blog? De îndată află toată lumea ce ai pe acasă, care ţi-e profesia, ocupaţia, ş.a.m.d. Dacă e cazul, lumea află şi dacă eşti însurat sau nu, cum o cheamă pe nevastă, şi dacă te-ai învrednicit să ai urmaşi. Ca la piaţă.

Aşa afli, bunăoară că un cunoscut scriitor, mai are pe acasă şi o pisică. Una pe care o cheamă Dosia.

Odată ce blogul s-a născut, e trendy ca un bun prieten să anunţe că tu ai blog.

Uite-aşa se cunosc oamenii între ei.

Nu ştiu de ce, dar vizitând un astfel de blog, mi-au trecut prin cap nişte versuri.

„Şi zicând acestea, ia o bardă-n mână,
Iute strânge-n juru-i armia română
Şi cu ea de-a valma, făr' să zăbovească,
Sfarmă şi respinge armia turcească.
Chiar şi Sinan-Paşa, plin de umilinţi,
A căzut în apă şi-a pierdut doi dinţi.

Iar Mihai Viteazul, după două ceasuri,
Nalţă-o mănăstire şi trei parastasuri!”


Na, că i-am făcut şi eu puţină reclamă lui Topârceanu.

Parcă avea el nevoie de reclama mea. Toată lumea ştie că el a scris parodii. Unele sunt chiar originale.

Din păcate Topârceanu nu şi-a făcut încă blog. Încă. Nu şi-a făcut nici Mihai Viteazul. Asta ca să afle toată suflarea.

Să se afle şi faptul că Viteazul a făcut trei parastasuri.

Acum, de ce m-am apucat eu să scriu despre această chestiune? Simplu, pentru că nu-mi trecea prin cap un alt subiect despre care aş avea voie să scriu, iar cele despre care n-am voie să scriu pot aştepta o vreme.

Oricum, subiectele din a doua categorie sunt cunoscute de toată lumea.

3 comentarii:

  1. Eşti rău!
    Vreau să zic rău de bun.
    Cândva, l-am cunoscut pe Horia Gârbea.
    Nu-mi amintesc în ce condiţii.
    Coperta 4 la volumul Luciei Verona "Fără canguri", carte cu autograf, conţine o recenzie scurtă a lui Gârbea despre "Fără cangurii" a lui Verona. E scrisă, normal, ca şi cum nu şi-ar fi pierdut timpul să citeascp materialul. Fiindcă "materialul" e mult mai bun decât zice el.
    Asta înseamnă că ei sunt prieteni.
    Aşa că Lucia i-a făcut un pic de promo la blog.
    O mână spală pe alta şi ei prin ele îşi fac publicitate.
    Problema e că Lucia, cu "fără canguri", e foarte apetisantă.
    Gârbea e un tip pe care l-am cunoscut şi nu ştiu de unde să-l iau, prin urmare exclus să-l folosesc.
    Poate Gârbea scrie bine. Mama zicea, pe vremuri, că Gârbea scrie bine.
    O mamă (a mea!) despre care propria ei fiică are o părere mediocră, nu poate intra în istorie, aşa cum intră Mama Lui Roxana Iordache, alături de Mama lui Ştefan cel Mare şi de alte MAME de prim ministru.
    Prin urmare, să vedem ce zice Gârbea pe blogul recomandat, unde prima postare pomeneşte despre nişte scuze că va fi prezent mai rar.
    Pisica lui, Dosia, n-are nicio vină!
    Asta voiam, de fapt, să-ţi spun.
    Lasă pisica în pace!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. O las! O las! Mai ales că ar trebui să mă ocup de alte case mai mari, cu mult mai multe mâţe.

    Aşa sunt eu. Îmi caut muşterii cu lumânarea. Poate mă zgârie vreo mâţă.

    Chestie de zacherlină.

    RăspundețiȘtergere