Partidul nuclear

ElZap

Partidul ăsta ar pute fi numit şi Partidul atomic, dacă în acest partid am găsi măcar câţiva nişte trepăduşi, care s-ar învârti cât de cât liber în jurul nucleului, cam cum o fac electronii ce se învârt ondulatoriu în jurul sâmburelui acela dur pe care l-a văzut sărmanul Schrödinger.

Cum însă electronii aceştia nici nu pot fi băgaţi în seamă, atunci când vor muşchii protonilor din centru, nici nu poate fi vorba de un partid atomic. Este drept că undeva prin acest nucleu ondulează câte o damă de moravuri uşoare, şi uneori chiar mai multe, dar asta nu ne dă dreptul să vorbim de partid atomic.

De ce m-ar speria pe mine un partid nuclear, în care toate treburile se fac şi se desfac, exclusiv în creuzetul de forţe din interiorul nucleului?

În primul rând mă sperie asemănarea acestui model atomic cu dictaturile. Astea cam totdeauna succed democraţiilor, în mod special celor înrudite cu cleptocraţiile intrate într-o derută vecină cu fisionarea.

În al doilea rând, mă îngrozeşte gândul că şi dictaturile astea sunt de mai multe feluri. Unele nici nu se gândesc să se oprească la suprimarea libertăţii de exprimare, libertate care nu prea-i interesează pe cei ce n-au ce exprima. S-ar putea să ne procopsim cu un dictator-hârciog. Apăi, ăsta nu-ţi lasă nici măcar un bob de grâu pentru tine, că are el pentru cine să adune.

Şi apoi, nucleul fiind o zonă cu o densitate de speriat, mă gândesc că pentru mine, un biet muritor de rând, modelul nuclear de partid este aproape etern. Odată ce m-am procopsit cu el, cu el pe cap mor, şi este aproape sigur că el va supravieţui chiar şi nepoţilor… nepoţilor noştri.

Până la urmă, tot grecii sunt vinovaţi. Dintre ăştia cei mai al dracului sunt Leucip, Democrit şi mai ales Epicur. Este drept că şi-au mai băgat coada pe-aici şi strămoşii noştri latini, ca de-alde Lucretius Carus.

Cred că de la Lucretius moştenim gena asta nenorocită. Păcat că n-am moştenit şi jena.

Aici ar putea fi vinovat însă Genghis Han, care a depus nişte ouă otrăvite pe-aici pe la noi.