ElZap
Mult am mai plâns pe când, mic fiind, am cetit balada meşterului Manole. Eram pe-atunci, iar unii puşi pe şagă ar zice că şi astăzi mai sunt încă, tare nepriceput în iţele care ţes poveştile cu happy-end. Nimeni nu m-a învăţat pe-atunci că poveştile au doar end, care mai niciodată nu e happy.
Şi cum să nu fi plâns, când citeam versurile cules de Alecsandri:
,,Manole, Manole
Meştere Manole!
Zidul rău mă strânge,
Viaţa mi se stinge!"
Îmi venea să-l iau de piept pe nemernicul Manole, să o scot din ghearele lui pe Ana, şi să-i dau drumul să zboare încotro i-o pofti ei inima. N-am făcut-o, că dacă o făceam poate s-ar fi oprit pe alte meleaguri mai călduţe, şi ar fi pus de unul sau mai multe masterate pe la cine ştie ce universităţi de renume mondial.
Noroc, că pe Ana au răzbunat-o fiicele sale.
E drept, că pe vremea strămoaşei Ana, femeile emancipate nu erau înţesate cu atâta tehnică din zona spy-gadgeturilor, precum nasturi atotvăzători, cercei ascultători sau agrafe radioemiţătoare.
Dacă şi pe atunci puteai cumpăra de la un magazin STS astfel de jucărioare, azi am putea auzi cum cântau credincioşii cu un secol în urmă la sfânta liturghie, sau am putea vedea cine s-a apropiat cu un veac în urmă de cutia milei, pentru a mări sau micşora conţinutul acesteia cu neţărmurită evlavie.
Acum strănepoatele Anei sunt în prima linie. Nici nu ştiu cum s-ar fi putut derula WWI fără ca să-şi fi băgat coada madame Margaretha Geertruida Zelle aka Mata Hari. Sau, cum putea fi cazat mister Vanunu, în reşedinţa lui, fără a plăti un şfanţ chirie, dacă nu l-ar fi ajutat madame Cheryl Hanim aka Cindy?
Oamenii politici, şefii de CAP-uri sau de alte unităţi cu foc continuu, ar trebui să fie cu mare băgare de seamă când primesc vizite feminine, fie ele nocturne sau diurne. Primul lucru de care ar trebui să se asigure, ar fi dacă nu cumva vizitatoarea poartă nasturi, broşe, cercei, lenjerii intime aranjate, sau chiar lentile de contact. Dracu mai ştie la ce contacte se pot deda fiicele Anei.
O proteză auditivă poate fi mai periculoasă la o adică chiar decât un obuzier de mare calibru.

Rautaciosul si neastamparatul You-tube spune despre stranepoata asta ca poarta mai tot timpul o camera video cu ea:))
RăspundețiȘtergere@zazania
RăspundețiȘtergereCamera aia de care vorbeşti valoreză mai mult decât purtătoarea ei, chiar dacă am fi să apreciem la ea unele calităţi.
Nu ştiu, ElZap, unde era ochiul magic...
RăspundețiȘtergereÎn nasturele de la bluză? În medalionul din decolteu?
Cert e că Ana noastră respira precipitat, era tahipneică, să zic aşa, mai elaborat, fiindcă te ia cu ameţeală când vezi ce mişcat e filmul!
Mişcat, dar nu mişcător din cale-afară!
@renata
RăspundețiȘtergereDe aia zic, că în politică orice mutare trebuie să înceapă cu eliminarea pieselor despre care se bănuieşte că ar conţine obiete periculoase. Inclusiv lentilele de contact. Cam ca la aeroport.