ElZap
De când a dat democraţia în noi, mă întreb încontinuu ce este ăla un vot şi la ce-i folositor el?
La început am crezut că votul ăsta ar semăna cu un fel de bilă, cam cum îl vedeau sărmanii Leucip, Democrit şi mai ales Epicur. În bila asta oricât te-ai căzni, nu poţi să vezi nimic altceva decât că este ceea ce este şi nimic mai mult, iar de umblat în ea nu-i voie cu niciun chip.
Şi chiar aşa a fost, până pe la Marea Revoluţie din Decembrie. E drept că până atunci tabelul ăla al lui Mendeleev nu avea decât un singur element, încât mă şi întrebam: de ce mai era nevoie de un tabel, când el nu avea nici linii şi nici coloane? Un singur lucru era bun pe-atunci la votul ăsta biliform. Nu te durea capul nici cui îl dai, şi nici ce se va întâmpla cu el. Ştiai de la început că el merge acolo unde vrea stăpânirea. Tu îl dădeai şi ei îl luau. Dacă nu-l dădeai ei tot îl luau, aşa că era bine oricum făceai.
După întâmplările din ultimii douăzeci de ani, adică de când cunosc eu votul ăsta democratic, m-a tot bătut gândul să pun bila asta sub lupă, sub microscop, sub ceva acolo, şi să-mi bag şurubelniţa în ea, doar-doar voi găsi ceva care să mă lămurească cum se învârte ea, de cade mereu unde trebuie.
Aşa că, luând-o pe urmele lui Thomson, ale lui Rutherford şi a altor deştepţi ai planetei, am băgat de seamă că votul ăsta, are întocmai ca atomul din capul lor, un fel de copci, sponci sau cum li s-or mai zice, prin care vot cu vot se leagă, şi toate voturile dau legitimitate, taman celor ce nu o merită. Hopa! Aşadar cu copcile astea mă agaţă ei pe mine, de-şi fac de cap, zicând că lucrează în numele meu şi - culmea - în interesul meu şi numai al meu.
Acum, după o lungă perioadă de maturizare democratică, zic şi eu dimpreună cu contemporanii mei, că votul ăsta numai a-tom nu este. Dacă-l dai la analizat, vezi că el seamănă mai degrabă cu un fel de plăcintă în care sunt amestecate fel de fel de bunătăţi, la care doar unii aspiră.
Poţi vedea în el şi puţină ignoranţă, dacă nu chiar prostie crasă. Bunăoară, dacă îl întrebi pe unul aparţinător celor 75 de procente care deţin dreptul de a poseda un vot, cu cine aduce cel căruia îi va da votul, toţi o să-ţi răspundă într-un glas că seamănă cu Escu. Răspuns corect. De douăzeci de ani l-am ales numai pe Escu, plus sau minus un prefix acolo. Acum, de ce-aş fi eu cusurgiu? Parcă dacă nu ieşea Escu, ce mare brânză făceam? Nicio brânză, dacă batem apa-n piuă cam tot de douăzeci de ani. Electoratul este total în ceaţă, iar cei ce primesc bila, au tot interesul să rămână aşa. Deh, domnia şi mai ales prostia se plătesc, iar votantul plăteşte ca popa.
Apoi, în jurul nucleului acestui vot, singurul stabil de o istorie încoace, se învârte o ploaie de mici atenţii electorale, cum ar fi ulei, zahăr, galoşi şi alte obiecte de gumă. Curat chilipir pentru bietul votant, am zice. Numai că, cel ce îi dă omului de la ţară un galoş, are grijă să-i ia păşunea, pădurea şi chiar şi pământul ce i-a fost restituit pe drept. Parcă cu bonurile alea, numite pompos certificate de proprietate ce-am făcut? Ştiau ei de ce ni le dau. Preţul tăcerii. Preţul prostiei.
Partea substanţială a votului, este compusă însă din nenumărate interese, mici sau mari. Dacă unul are interesul să-i meargă bine dugheana din colţ, peste care el împărăţeşte suveran, altul vede în vot adevărate imperii financiare. Aşa se face că România a ajuns demult să nu mai fie o ţară, ci un fel de pată pe glob, care este formată din nenumărate cnezate, voievodate, şi alte forme de stăpânire total descentrată, după cum de altfel s-a şi cerut. Vox populi, vox dei. Sau, poporul a vrut-o, poporul să plătească oalele sparte. Calci pe teritoriul unui Zigeunerbaron, eşti un om mort. Proprietatea este sfântă, chiar dacă a fost obţinută prin alianţă cu cel necurat. Voievozii ăştia îşi zic ei între ei baroni, deşi nu sunt decât baroni la drumul mare.
Mai nou, pe lângă atomul ăsta au începu să se învârtă şi nişte trepăduşi, despre care e greu să mă pronunţ. Las' că s-a pronunţat altcineva înaintea mea.
"Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mîneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie."
Nimic nu-i nou sub soare, dar mai ales în ungherele întunecate ale hrubelor în care se numără voturile.
Nu am de gând să scriu o enciclopedie a structurii votului. Oricine are timp, poate s-o facă. Material este destul.
Treaba e, ce se va întâmpla dacă se dovedeşte că drăcia aia de la CERN ar funcţiona într-o bună zi? Aia care face pulbere toţi atomii, de-i aduce la starea de supă primordială. Parcă Big Bang se cheamă supa asta.
Nu ne ardem toţi cu ea, de ajungem să suflăm în fiece vot?
De când a dat democraţia în noi, mă întreb încontinuu ce este ăla un vot şi la ce-i folositor el?
La început am crezut că votul ăsta ar semăna cu un fel de bilă, cam cum îl vedeau sărmanii Leucip, Democrit şi mai ales Epicur. În bila asta oricât te-ai căzni, nu poţi să vezi nimic altceva decât că este ceea ce este şi nimic mai mult, iar de umblat în ea nu-i voie cu niciun chip.
Şi chiar aşa a fost, până pe la Marea Revoluţie din Decembrie. E drept că până atunci tabelul ăla al lui Mendeleev nu avea decât un singur element, încât mă şi întrebam: de ce mai era nevoie de un tabel, când el nu avea nici linii şi nici coloane? Un singur lucru era bun pe-atunci la votul ăsta biliform. Nu te durea capul nici cui îl dai, şi nici ce se va întâmpla cu el. Ştiai de la început că el merge acolo unde vrea stăpânirea. Tu îl dădeai şi ei îl luau. Dacă nu-l dădeai ei tot îl luau, aşa că era bine oricum făceai.
După întâmplările din ultimii douăzeci de ani, adică de când cunosc eu votul ăsta democratic, m-a tot bătut gândul să pun bila asta sub lupă, sub microscop, sub ceva acolo, şi să-mi bag şurubelniţa în ea, doar-doar voi găsi ceva care să mă lămurească cum se învârte ea, de cade mereu unde trebuie.
Aşa că, luând-o pe urmele lui Thomson, ale lui Rutherford şi a altor deştepţi ai planetei, am băgat de seamă că votul ăsta, are întocmai ca atomul din capul lor, un fel de copci, sponci sau cum li s-or mai zice, prin care vot cu vot se leagă, şi toate voturile dau legitimitate, taman celor ce nu o merită. Hopa! Aşadar cu copcile astea mă agaţă ei pe mine, de-şi fac de cap, zicând că lucrează în numele meu şi - culmea - în interesul meu şi numai al meu.
Acum, după o lungă perioadă de maturizare democratică, zic şi eu dimpreună cu contemporanii mei, că votul ăsta numai a-tom nu este. Dacă-l dai la analizat, vezi că el seamănă mai degrabă cu un fel de plăcintă în care sunt amestecate fel de fel de bunătăţi, la care doar unii aspiră.
Poţi vedea în el şi puţină ignoranţă, dacă nu chiar prostie crasă. Bunăoară, dacă îl întrebi pe unul aparţinător celor 75 de procente care deţin dreptul de a poseda un vot, cu cine aduce cel căruia îi va da votul, toţi o să-ţi răspundă într-un glas că seamănă cu Escu. Răspuns corect. De douăzeci de ani l-am ales numai pe Escu, plus sau minus un prefix acolo. Acum, de ce-aş fi eu cusurgiu? Parcă dacă nu ieşea Escu, ce mare brânză făceam? Nicio brânză, dacă batem apa-n piuă cam tot de douăzeci de ani. Electoratul este total în ceaţă, iar cei ce primesc bila, au tot interesul să rămână aşa. Deh, domnia şi mai ales prostia se plătesc, iar votantul plăteşte ca popa.
Apoi, în jurul nucleului acestui vot, singurul stabil de o istorie încoace, se învârte o ploaie de mici atenţii electorale, cum ar fi ulei, zahăr, galoşi şi alte obiecte de gumă. Curat chilipir pentru bietul votant, am zice. Numai că, cel ce îi dă omului de la ţară un galoş, are grijă să-i ia păşunea, pădurea şi chiar şi pământul ce i-a fost restituit pe drept. Parcă cu bonurile alea, numite pompos certificate de proprietate ce-am făcut? Ştiau ei de ce ni le dau. Preţul tăcerii. Preţul prostiei.
Partea substanţială a votului, este compusă însă din nenumărate interese, mici sau mari. Dacă unul are interesul să-i meargă bine dugheana din colţ, peste care el împărăţeşte suveran, altul vede în vot adevărate imperii financiare. Aşa se face că România a ajuns demult să nu mai fie o ţară, ci un fel de pată pe glob, care este formată din nenumărate cnezate, voievodate, şi alte forme de stăpânire total descentrată, după cum de altfel s-a şi cerut. Vox populi, vox dei. Sau, poporul a vrut-o, poporul să plătească oalele sparte. Calci pe teritoriul unui Zigeunerbaron, eşti un om mort. Proprietatea este sfântă, chiar dacă a fost obţinută prin alianţă cu cel necurat. Voievozii ăştia îşi zic ei între ei baroni, deşi nu sunt decât baroni la drumul mare.
Mai nou, pe lângă atomul ăsta au începu să se învârtă şi nişte trepăduşi, despre care e greu să mă pronunţ. Las' că s-a pronunţat altcineva înaintea mea.
"Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mîneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie."
Nimic nu-i nou sub soare, dar mai ales în ungherele întunecate ale hrubelor în care se numără voturile.
Nu am de gând să scriu o enciclopedie a structurii votului. Oricine are timp, poate s-o facă. Material este destul.
Treaba e, ce se va întâmpla dacă se dovedeşte că drăcia aia de la CERN ar funcţiona într-o bună zi? Aia care face pulbere toţi atomii, de-i aduce la starea de supă primordială. Parcă Big Bang se cheamă supa asta.
Nu ne ardem toţi cu ea, de ajungem să suflăm în fiece vot?
Te duce gandul la un "cataclism nuclear", ElZap?
RăspundețiȘtergere@zazania
RăspundețiȘtergereNici chiar aşa! Numai că dac-o fi să fie, mi-ar plăcea să fiu în lojă. Cu monoclu.
Mi s-a acrit să umblu ca bezmeticul pe străzi, pentru alţii. Şi nici erou al actului final n-am chef să fiu.
Poate aş scrie şi un reportaj, pe care ... din lipsă de spaţiu la gazetă, l-aş publica aici pe blog.
Poate i-aş da un titlu sonor. De exemplu:
FINE PRIMO TEMPO. SECONDO TEMPO.
Tu ce zici?
Pe urmă m-aş duce să trag un pui de somn.
Eu m-as ascunde in gaura de soarece.
RăspundețiȘtergereMa tem de tulburari sociale: multimea in fierbere mi se pare infricosatoare. Cre' ca-s prea batrana,ElZap, pentru inca o revolutie.
@zazania
RăspundețiȘtergere1. Nicio revoluţie nu aduce ceva bun. Cel puţin pentru cei ce participă la ea.
2. Cei care se se descurcă inainte de revoluţie se descurcă şi după. Exact în acelaşi mod (modest, bine, extraordinar).
3. Nicio revoluţie nu este determinată de nemulţumirile mulţimii, oricât de mari ar fi ele.
4. Zadarnic te-ai ascunde. Cei ce au fost vinovaţi înainte de revoluţie, tot vinovaţi rămân şi după. Oalele sparte le plătesc mereu aceiaşi oameni.
5. Cine s-a fript odată cu o revoluţie, suflă-n sân când se uită şi la o ceartă banală.
6. Singura pârghie de progres este legea, aplicată fără părtinire. Lucrul ăsta este ca limita unui şir. Te aproprii dar nu ajungi la ea.
Imi aduc aminte cum invatam in scoala primara: "cauzele revolutiei".
RăspundețiȘtergereNu era intotdeauna: "criza economica, inechitatea sociala, coruptia clasei politice..."??
N-ai impresia de "deja vu" ?
@zazania
RăspundețiȘtergereŞcoala are rolul de a prosti lumea. E rău şi cu ea şi fără ea.
Cei ce fac schimbările, fii sigură că nu învaţă aceste lucruri la şcoală. Vreau să zic la o şcoală cum am urmat noi.
Scriam odată ceva despre un ceas elveţian. Parcă ce am învăţat eu la şcoală nu seamănă cu un ceas elveţian.
Cel puţin istoria, literatura, etc.