Ciocolată

ElZap



Lumea în care trăim poate fi şi dulce.

E dulce pentru cei ce oferă o bucată de ciocolată. Oricui i-ar oferi-o. E dulce mai ale când priveşte în ochii celui căruia îi este oferită. Acela poate fi un copil, o iubită, un părinte, o colegă, mă rog, ar putea fi oricine. Ai putea fi chiar dumneata.

E nevoie însă de mare atenţie când comiteţi gestul acesta. Dacă e un copil, e bine să aveţi grijă să nu întrebe anumite lucruri. Niciodată nu se ştie cum ar reacţiona, dacă ar afla ce nu-i de aflat. Nici unii oameni mari nu ar trebui să afle ce nu-i de aflat.

Dacă află, ciocolata ar putea să-şi schimbe instantaneu gustul. Poate şi-ar schimba şi mirosul.

Mai ales e bine să nu pomeniţi de Coasta de Fildeş. Curiozitatea ar putea răscoli lucruri dureroase. Un copil ar putea afla că acolo ciocolata îşi începe drumul ei. Acolo ea se cheamă cacao. Fără praful acela ciudat nici nu am putea vorbi de dânsa.

Şi în ţara aia sunt copii. Nu cred că ei au gustat o ciocolată. Copiii aceia sunt puşi la muncă. Nu au timp de ciocolată. Cam jumătate din cacao se produce aici. Se produce şi în alte părţi, dar prin aceleaşi metode. Se produce trasformând munca copiilor în praf. În praf de cacao.

Poate că aşa e croită lumea în care trăim. Munca unora trebuie să se trasforme mereu în praf, pentru ca o minoritate să poată fi fericită.

Minoritatea aceea se îndoapă cu ciocolată. Şi cu ciocolată. Copiii lor se îndoapă cu ciocolată. Din cauza ei, atunci când sunt mari devin puţin nervoşi. Nu suportă lumea din care porneşte la drum praful acela ce se face dulce.

Poate că nu suportă pentru că în subconştientul lor s-a infiltrat, prin cine ştie ce minune, mirosul de traspiraţie al copiilor din Coasta de Fildeş. Se spune că ei au un miros mai ciudat.

Poate că în urechile lor se aud cuvintele alea de care ne ferim. Cuvintele alea încep o poveste tristă în care se vorbeşte de sclavie. Se vorbeşte de sclavia unor copii. Sclavii ciocolatei.




Şi copiii aceia spun poveşti. Nişte poveşti ciudate. Ca cea de mai jos.



Poveştile astea le aud oameni. Ei tac. Tac şi înfulecă cu plăcere bucata aia dulce. Ce le pasă de poveştile astea, atâta vreme cât personajele nu sunt decât nişte...

Poate nişte cifre în serii statistice, ce vor fi anulate cândva. Când nu ni se spune. Poate când lumea va fi prea nervoasă. Poate când ei se vor hotărî să vorbească. Poate când se vor descoperi nişte maşini care să-i dea la o parte.