Coltan

ElZap

De la o vreme mi se întâmplă ceva ciudat. De câte ori răspund la telefonul meu mobil, din acesta curge sânge. Valuri de sânge se amestecă cu fluviul insipid de cuvinte.

Întâi am crezut că e un blestem, o vrajă de care au fost atinse firele microscopice prin care cifrele, pachetele acelea de biţi, devin sunete, vorbe şi apoi fraze. M-am uitat în cutia aia magică şi n-am găsit nimic. Nimic vizibil. Acolo erau doar nişte fire subţiri, despre care am aflat că sunt făcute din niobiu sau tantal.

Din astea nu putea curge sânge.

Niciodată nu e bine să bagi mâna în foc pentru nişte adevăruri aparente. Aşa se face că m-am luat pe urma acelor firişoare ce se încurcă bicisnice. Se încurcă cu tot felul de drepturi ale omului, ale unor oameni, ale unor copii. Copiii ăia nu au drepturi, altele decât pe acela de a săpa. Copiii ăia sapă după un minereu ciudat, pe care iau un ban muncit. Sunt copii, care ar trebui să meargă la şcoală. Nu merg, pentru că au de săpat. Sapă ca să scoată la lumină coltan. Este metalul care ucide.





Banul primit de ei se multiplică de mii de ori, de zeci de mii de ori, se preschimbă în fire subţiri şi apoi în vorbe pe care le auzim în telefoanele noastre, unele ornat cu pietre preţioase. Uneori mor răpuşi de gloanţe, ca să ne facă să ne simţim noi bine.

Prin tot felul de componente electronice se scurg vorbe. Vorbe frumoase despre democraţie, depre drepturile nu ştiu cui, despre civilizaţie, despre dictatură şi alegeri libere. În spatele vorbelor stau armele care răpăie. Cu cât răpăie mai tae cu atât mai mult coltan este scos la lumină.

Cam 80% din coltan se scoate din DRC, fosta Zaire, fosta ţară peste care a domnit cândva Mobutu, sprijinit şi el de cei puternici.



Drumul coltanului este sinuos, şi ia de la un capăt la altul planeta. Acolo de unde pleacă au murit însă oameni. Nimeni nu ştie câţi au murit. Mnii zic că au murit cam şase milioane de suflete. Un măcel. Un genocid.

Marele război african, spun unii. Un fel de al treilea război mondial. Războiul coltanului după alţii.

Prin firele aparatelor electronice pe care le folosim în fiecare zi curg de toate. Curg imagini, sunete, dar şi mult sânge.

Ce ne pasă nouă de toate astea? Noi vorbim. Noi îi însoţim pe cei puternici la paradă. După paradă se dau mici, bere şi uneori muzică. O muzică ce acoperă zgomotul produs de răpăitul mitralierelor. Mitralierele asigură pacea şi liniştea celor ce se ocupă de coltan.

Şi de coltan