Ecce Homo

ElZap



Şi iar a ieşit din umbră prefectul nostru cel de toate zilele. Şi iar a vorbit. A vorbit taman cum a vorbit cu multe secole în urmă Pilat.

A ieşit să ne arate nouă muritorilor de rând care este omul. Omul nostru? Nici vorbă. Omul ales de prefectul Traian este omul lor. Pentru noi e un fel de arendaş, un fel de vătaf, un individ pus ca să-i fie lui credincios. Lui şi celor care l-au uns prefect. Mai marilor peste mari.

Pe cei care ar fi avut curajul să-l înfrunte i-a fulgerat cu o privire de zeu. Zeus e numele sub care-i place să se desfete. Se desfată când e cu noi, că atunci când trece pe la el Cezarul acela burtos şi cu fălci masive, prefectul nostru se face preş. Asta i-ar lipsi să nu se facă preş. Îl schimbă Cezarul. Îl face dictator, cum i-a făcut pe atâţia alţii. Aici nu-i de joacă. Cezarului nu-i arunci priviri încruntate.

Chiar dacă aduce puţin cu buldogul Blaga, pe lângă el nu treci prefăcându-te că nu l-ai văzut. În faţa lui te înclini până la pământ, taman cum făceau pe vremuri supuşii în faţa Sultanului, când duceau tributul, birul, sau mai ştiu eu cum se numeau chestiile astea. Odată cu el se înclină şi supuşii supusului. Ce să facă bieţii oameni. La câte greutăţi îi apasă, ar fi şi culmea să nu se încline.

Unii se înclină cu bucurie. Se înclină pentru că au o genă defectă. Este gena de sclav, care îşi caută veşnic un stăpân. Capul ce se pleacă...

Capul ce se pleacă are o gură, iar gura asta trebuie umplută. Dacă o umpli tace? Nu tace, că tăcerea e semn că nu eşti de acord. Gura trebuie să vorbească. Să vorbească după ce i se spune.

Oare indivizii ăştia şi gândesc? Gândesc ce spun? Eu cred că nu e nevoie.